Companiile germane sunt tot mai preocupate de modalitatea prin care ar putea să își asigure forță de muncă bine calificată. Ele deja susțin anumite specializări universitare, precum Informatica în limba germană, dar și un liceu axat pe învățământul dual. Marile firme deja prezente în zona Clujului doresc să își extindă susținerea pentru învățământul profesional și vocațional, atât prin finanțarea unor proiecte, cât și prin oferirea de burse și de stagii plătite de practică pentru elevi și studenți.Scăderea ratei șomajului în județul Cluj, care a revenit la nivelurile de dinainte de criza economică, a generat preocupare în rândul marilor investitori. Companiile germane vor să dezvolte un parteneriat cu furnizorii de educație, în așa fel încât să se asigure că, pe termen mediu și lung, vor avea la dispoziție forța de muncă de care au nevoie, spune președintele DWNT – Asociația Oamenilor de Afaceri de Limba Germană din Transilvania de Nord, Ludger Tholl.
Preocuparea pentru asigurarea forței de muncă bine calificată este una generală, spune reprezentantul JCI România, Stelian Burduhos. Ea va fi dezbătută și în cadrul conferinței JCI Danube, care va reuni la Cluj reprezentanți ai țărilor dunărene care activează în domeniul orașelor inteligente. Conferința va avea loc în perioada 15 – 18 octombrie, a spus Stelian Burduhos.
Companiile germane deja finanțează programe de studiu în limba germană la Universitatea Babeș-Bolyai și la Universitatea Tehnică. De asemenea, sunt oferite numeroase burse și stagii plătite de practică pentru studenți, dar și pentru elevii liceelor tehnologice și școlilor profesionale. Inspectoratul Școlar al Județului Cluj a organizat în acest 42 de clase de învățământ profesional. Funcționarea fiecărei clase este bazată pe contracte de parteneriat cu companiile private din Cluj.