Limba chineză, caligrafia şi pictura chinezească, predate la UBB

Institutul Confucius din cadrul Universității Babeş-Bolyai (UBB) invită toți doritorii la cursuri mai neobișnuite.Este vorba despre studierea limbii chineze, dar și a caligrafiei și picturii chinezești și a Tai Chi.

Cursul de limbă chineză va fi condus în engleză de către profesori de la universitățile din China. Cadrele didactice respective sunt specializate în predarea limbii chineze străinilor. Cursul va avea și diverse activități culturale, iar studenţii de la Universitatea Babeș-Bolyai îl pot alege gratuit, ca materie facultativă.

Cursul de caligrafie și pictură chinezească presupune inițierea în această artă tradiţională prin introducerea principalelor stiluri de caligrafie, prezentarea tehnicilor de bază în utilizarea pensulei și a cernelii chinezeşti şi învăţarea principiilor fundamentale de construire a caracterelor chinezeşti.

Cursul de Tai Chi se va desfăşura pe parcursul a zece săptămâni, în fiecare sâmbătă, şi prevede învățarea principalelor tehnici și abilități specifice stilului.

Doritorii se pot înscrie la unul sau mai multe cursuri până în data de 25 februarie. Formularul de înscriere şi informații suplimentare legate de cursuri, acte necesare, taxe de participare şi modalităţi de plată pot fi consultate pe site-ul http://confucius.institute.ubbcluj.ro/

Related posts

Leave a Comment