Cluj: Liderii UDMR, solidari cu Laszlo Borbely


Liderii UDMR, care s-au întrunit la Cluj, în prima ședință a Consiliului Permanent al Uniunii, și-au exprimat solidaritatea cu ministrul Mediului, Laszlo Borbely. Acesta este anchetat de DNA într-un dosar în care Laszlo Borbely este acuzat că ar fi primit mită de la ginerele parlamentarului PSD de Satu Mare, Gheorghe Ciocan, pentru a favoriza plata unora dintre contractele obținute de acesta cu Compania Națională Apele Române, aflată în subordinea Ministerului Mediului.Concret, este vorba de o companie din Negrești Oaș, care îi aparține lui Ioan Ciocan și care a obținut contractele de peste 30 de milioane de lei cu Compania Națională Apele Române. Laszlo Borbely ar fi primit mită lucrări în valoare de 20.000 de euro, la un apartament pe care îl deține cuscra sa pe Calea Victoriei din București.
Primul care i-a luat apărarea lui Laszlo Borbely a fost vicepremierul Bela Marko. Acesta a venit la sediul Prezidiului Executiv al UDMR din Cluj și a declarat că îl cunoaște de 20 de ani pe Laszlo Borbely și că acesta este un om cinstit, iar acuzațiile aduse împotriva lui sunt neîntemeiate.
La rândul său, președintele UDMR, ministrul Culturii și Patrimoniului Național, Hunor Kelemen, a declarat că membrii Consiliului Permanent al UDMR au luat act de cazul lui Laszlo Borbely și că aceștia sunt convinși că acuzațiile formulate împotriva acestuia sunt nefondate. Hunor Kelemen a declarat că Justiția trebuie să rămâne independentă, dar a adăugat că i se pare anormal ca presa să afle informații înaintea persoanelor implicate în dosarele derulate de procurori. De asemenea, președintele UDMR a afirmat că îi va cere procurorului general al României să afle de unde provin aceste sucrgeri de informații și să ia măsuri împotriva celor vinovați.
De asemenea, Laszlo Borbely a declarat că nu are nici o legătură cu acuzațiile care i-au fost aduse. El a afirmat că nu îl cunoaște pe omul de afaceri Ioan Ciocan. Ministrul Mediului a mai spus că, atunci când a preluat această funcție, erau datorii ale ministerului către diferite companii, în valoare de 30 de milioane de lei, însă în prezent nu mai există datorii. De asemenea, Laszlo Borbely a afirmat că este convins că subordonații săi nu au favorizat în nici un fel vreo firmă.

Related posts

Leave a Comment