Klaus Iohannis: Nu putem primi mai mult de 1785 de refugiaţi

Președintele Klaus Iohannis spune că până în prezent nu există niciun proiect prezentat de Comisia Europeană privind numărul refugiaţilor pe care ar urma să îi primească România. Nu putem primi mai mult de 1785 de refugiaţi, declară şeful statului, citat de RFI România.Klaus Iohannis mai spune că cifrele prezentate de ”diverse gazete”, sunt doar ”speculații jurnaliștice”, neexistând un proiect din partea Comisiei Europene.

Klaus Iohannis a spus că în Consiliul European au avut loc mai multe discuții succesive pe tema refugiaţilor.

”Prima, în luna martie, care a fost un fel de discuție de explorare, Comisia Europeană încercând să vadă care este punctul de vedere al fiecărui stat membru. Atunci, am prezentat prima dată opinia României, opinia pe care mi-am însușit-o, și anume că este nevoie de solidaritate, dar este mai bine ca fiecare stat membru să stabilească singur câți refugiați poate să primească – cote voluntare. Eu am optat pentru cote voluntare”, a mai spus Klaus Iohannis.

El a precizat că această discuție a fost reluată în luna aprilie într-un Consiliu extraordinar convocat la solicitarea Italiei, iar România a pledat tot pentru cote voluntare.

”Suntem de acord să participăm la misiuni ale UE, la misiuni internaționale pentru acombate fenomenul migrației ilegale”, a precizat şeful statului.

El a amintit că la sfârşitul lunii iunie Comisia a prezentat un concept care a conţinut cotele obligatorii.

„Eu nu am fost de acord cu acelea, de data asta şi alte state membre au fost contra cotelor obligatorii şi în final s-a ajuns la concluzia că ele nu pot fi impuse la acel moment. Fiecare stat membru analizează câţi refugiaţi poate primi, comunică asta şi Comisia va centraliza şi va face noi propuneri sub preşedinţia luxemburgheză. România a comunicat la începutul lui iulie că poate primi 1.785 de refugiaţi – 1705 care se află deja în perimetrul UE şi 80 care vor fi relocaţi, adică aduşi din afara Uniunii Europene”, a mai spus Klaus Iohannis.

Potrivit preşedintelui, discuţiile privind migraţia au devenit foarte aprinse, iar pe acest fond au apărut speculaţiile.

Președintele Klaus Iohannis a mai anunţat că a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării pentru data de 17 septembrie, urmând să-şi prezinte punctul de vedere cu privire la păstrarea unor cote voluntare de imigranți.

Related posts

Leave a Comment