“Joia Artelor” la Şcoala de Arte din Cluj

Începând din data de 16 octombrie 2014, Şcoala de Arte Cluj vă propune un nou proiect cultural – educaţional intitulat „Joia Artelor”.În fiecare joi, de la ora 17 în sala „Şantier” a Şcolii de Arte Cluj se va desfăşura un „mozaic” cultural – artistic la care îşi vor da concursul toate secţiile Şcolii de Arte, atât cele muzicale, cât şi cele coregrafice sau de arte vizuale.

Potrivit reprezentanţilor Şcolii Populare de Arte “Tudor Jarda” din Cluj, acest proiect va reliefa potenţialul artistic al cursanţilor şi se va putea urmări progresul individual cât şi cel colectiv, prin participarea şi a formaţiilor Şcolii de Arte: Formaţia de muzică uşoară „Napoca”, Formaţia de corepetiţie „Recovered”, formaţia de instrumente muzicale „Clussium”, formaţia de dans contemporan „Rhythm Nation” şi altele.

De asemenea, vor fi invitaţi şi cursanţi de la alte şcoli de arte pentru a se putea intra într-un dialog cultural şi pentru cunoaşterea reciprocă a talentelor şi valorilor din diverse părţi ale ţării.

Related posts

Leave a Comment