Italia. Trupul unui muncitor român mort în 2009, aruncat la gunoi

Cadavrul unui muncitor român care a murit în 2009 în urma unui accident de muncă petrecut pe un şantier de lângă Torino a fost aruncat la gunoi de angajatorii italieni, scrie b1.ro.Muncitorul român, Mihai Istoc, a fost identificat însă abia acum, în urma testelor ADN. Doi italieni au fost găsiţi responsabili şi au fost condamnaţi la închisoare pentru omor prin imprudenţă şi ascunderea cadavrului.

Acum 4 ani, în timp ce lucra ca zidar pe un şantier de lângă Torino, bărbatul de 45 de ani a căzut de pe schelă. Cum românul muncea la negru şi nu avea nici echipament de protecţie, angajatorul nu a ezitat să ascundă cadavrul. Aşa că l-a aruncat la o groapă de gunoi fără haine şi acte. La scurt timp, trupul neînsufleţit a fost găsit de 2 vânători, numai că a fost identificat abia acum cu ajutorul testelor ADN.

După ce familia l-a anunţat dispărut, procurorii au decis redeschiderea dosarului. Aşa s-a descoperit că figura reconstituită pe computer a corpului găsit în groapa de gunoi coincidea cu semnalmentele muncitorului dat dispărut.

În timpul anchetei, autorităţile au dat şi de un alt român aflat la muncă în Italia, prieten de-al victimei. El a povestit că stabilise să se întâlnească cu Mihai Istoc chiar în ziua tragediei, însă acesta nu a mai apărut.

În acest caz, doi italieni, proprietarul şantierului pe care lucra românul şi complicele său, au fost condamnaţi la închisoare pentru omor prin imprudenţă şi ascunderea unui cadavru, potrivit www.romanialibera.ro.

Related posts

Leave a Comment