Investiţie americană de 300 de milioane de dolari la Jucu


Parcul industrial Tetarom III din localitatea clujeană Jucu ar urma să găzduiască una dintre cele mai importante investiţii programate pentru anul 2010 în Europa de Est. Potrivit cotidianului România liberă, o companie americană din domeniul farmaceutic.Valoarea investiţiei este estimată la 300 de milioane de dolari americani. Potrivit directorului adjunct al companiei Tetarom, deţinută de Consiliul Judeţean Cluj, care administrează trei parcuri industriale, Valentin Peter, la Jucu ar putea fi ridicată o fabrică de medicamente. Până la finalizarea negocierilor, numele investitorului american nu va fi făcut public.
Valentin Peter a declarat că noua unitate de producţie ar urma să fie ridicată chiar lângă fabrica de telefoane mobile, construită în parcul Tetarom III, de către compania finlandeză Nokia. Investitorii americani ar avea la dispoziţie 35 de hectare în parcul industrial Tetarom III. Ei ar fi încurajaţi să investească în judeţul Cluj de succesul altor companii importante din Statele Unite ale Americii, care fac afaceri aici. Este vorba de constructorul Autostrăzii Transilvania, Bechtel, dar şi de compania Emerson, care a construit trei fabrici de echipamente industriale în parcul Tetarom II din Cluj-Napoca. Un alt avantaj luat în calcul de investitorii americani este dat de faptul că, la Cluj, ar găsi forţa de muncă necesară, reprezentată de absolvenţii Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”.

Related posts

Leave a Comment