Duminică, 14 octombrie 2018, Sfântul Părinte, Papa Francisc, a celebrat, Sfânta Liturghie pe esplanada bazilicii San Pietro şi ceremonia canonizării a şapte Fericiţi, printre care şi Papa Paul al VI-lea.
În contextul Anului centenar al Unirii românilor, şi, la nivelul Eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla, an consacrat Episcopului Iuliu Hossu, Preasfinţia Sa Florentin Crihălmeanu, Episcopul de Cluj-Gherla, se află la Roma şi a luat parte la acest important eveniment al Bisericii catolice, „în semn de recunostinţă faţă de Suveranul Pontif care i-a oferit Episcopului Iuliu Hossu titlul de cardinal” şi, totodată, „ca recunoştinţă pentru modelul exemplar al trăirii credinţei de către Cardinalul Iuliu Hossu, şi păstrarea fidelităţii credinţei, în pofida tuturor ofertelor ispititoare şi a suferinţelor îndurate, rămânând perseverent pe acest drum spiritual pană la sfârşitul vieţii. Chiar şi atunci când i s-a propus să plece la Roma pentru a primi titlul de Cardinal a preferat să rămână alături de credincioşii săi până la moarte”, după cum a declarat ierarhul clujean.
La 28 aprilie 1969, Sfântul Paul al VI-lea l-a promovat cardinal in pectore pe Episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, care a devenit primul cardinal al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică şi al naţiunii române.
Decizia a fost făcută publică la Vatican în 5 martie 1973 (după trecerea la Domnul, de la 28 mai 1970, a Cardinalului Iuliu Hossu), prin cuvintele: “Alegerea noastră s-a oprit asupra unui alt distins slujitor al Bisericii, cu înalte merite pentru fidelitatea sa şi pentru îndelungatele suferinţe şi privaţiuni cauzate de aceasta; simbol şi reprezentant al fidelităţii multor episcopi, preoţi, călugări, călugăriţe şi credincioşi ai Bisericii Române de rit bizantin: veneratul Frate Iuliu Hossu, Episcop de Cluj-Gherla”, după cum a spus Papa Paul al VI-lea, Consistoriul din 5 martie 1973 de la Vatican.