Ghidurile prin care UBB îi ajută pe români să lupte cu pandemia

Specialiștii Universității Babeș-Bolyai (UBB) au realizat și publicat o serie de ghiduri prin intermediul cărora doresc să îi ajute pe oameni să se adapteze mai bine la schimbările produse de pandemie. Scopul lor este să îi ajute pe cititori să își păstreze sănătatea mintală și starea de bine. Aceste ghiduri sunt publicate pentru că autoritățile au greșit atunci când nu au luat în calcul componenta psihologică și pe cea de comunicare publică, spune rectorul universității clujene, Daniel David.

Ghidurile publicate de Universitatea Babeș-Bolyai pe site-ul propriu privesc modurile de gestionare a pandemiei din mai multe puncte de vedere. Unul este cel al specialiștilor în domeniul politicilor publice de sănătate și se referă inclusiv la vaccinarea împotriva coronavirusului. Altul este cel al psihologilor, spune rectorul Daniel David.

Una dintre greșelile autorităților a fost reprezentată de faptul că au privit pandemia doar din punctul de vedere al medicilor, mai spune profesorul Daniel David.

Ghidurile redactate de specialiștii clujeni îi învață pe cititori inclusiv cum să își gestioneze emoțiile în perioada sărbătorilor, în condițiile în care vor exista în continuare restricții sanitare și sociale.

Related posts

Leave a Comment