Antrenorul emerit Nicolae Szoboszlay, fost mare portar şi tehnician al Universităţii Cluj, în acelaşi timp singurul supravieţuitor al bejeniei de la Sibiu de pe timpul celui de-al doilea război mondial, a primit titlul de cetăţean de onoare al judeţului Cluj.Distincţia i-a fost înmânată astăzi, în ziua în care una dintre legendele vii ale Universităţii a împlinit 88 de ani. „Sunt profund impresionat că am astăzi atâţia susţinători. Această distincţie îmi îndulceşte ziua de naştere şi reprezintă un medicament pentru moralul şi sulfetul meu, care a avut, pe parcursul celor 70 de ani de activitate sportivă, multe răni, dar care astăzi se vindecă. Simt că nu rezultatele obţinute stau la baza acestei distincţii, ci felul în care m-am străduit să-mi menţin coloana vertebrală, cinstea, omenia şi fair-play-ul, mai ales de-a lungul carierei de antrenor”, a declarat Nicolae Szoboszlay, care a fost felicitat inclusiv de către fostul său elev, Remus Câmpeanu, cel care a primit titlul de cetăţean de onoare în urmă cu două luni.
Related posts
-
Premieră în Parcul Etnografic „Romulus Vuia”: este reconstruită prima casă evreiască
Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca – prima secție în aer liber a unui muzeu... -
Grădinițele confesionale, o soluție pentru deficitul de locuri din grădinițele de stat
Clujul se confruntă cu o criză majoră a locurilor în creșe și în grădinițe. În aceste... -
Alternativă gratuită pentru părinți: Primăria Cluj-Napoca lansează „Ateliere de vacanță”, un proiect-pilot de peste 1 milion de lei în școli
Vacanța de vară aduce o soluție mult așteptată pentru familiile din Cluj-Napoca. Începând de luni, 13...
