Fostul primar Cristian Anghel trebuie să execute pedeapsa cu închisoarea


Fostul primar al municipiului Baia Mare Cristian Anghel va trebui să execute pedeapsa de doi ani şi şase luni de închisoare pentru fapte de corupţie.Fostul primar al municipiului Baia Mare Cristian Anghel va face închisoare. Curtea de Apel Cluj i-a respins, joi, contestaţia în anulare depusă de fostul primar împotriva sentinţei Curţii prin care a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare cu executare, pentru fapte de corupţie.
Sentinţa Curţii de Apel Cluj este definitivă, ea nemaiputând fi atacată.
După aflarea sentinţei, la ieşirea din sala de judecată, Cristian Anghel a spus: “Continuăm”, refuzând să facă alte declaraţii.
Primarul oraşului Baia Mare, Cristian Anghel, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, la sfârşitul lunii septembrie 2007, fiind acuzat de abuz în serviciu, în legătură cu supraevaluarea unui imobil din localitate, astfel că s-ar fi prejudiciat bugetul administraţiei municipale cu aproape 400.000 de euro.
Anghel a fost condamnat de Curtea de Apel Cluj la doi ani şi jumătate de închisoare. Totodată, instanţa i-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii, pe o perioadă de doi ani, a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. Sentinţa Curţii de Apel Cluj este definitivă. De asemenea, judecătorii au pus sechestru pe bunurile primarului, acesta având de plătit Primăriei Baia Mare un prejudiciu de aproximativ 394.000 de euro.
În 2 aprilie, Tribunalul Maramureş a decis întreruperea, pentru 30 de zile, a executării pedepsei de doi ani şi şase luni de închisoare în cazul fostului primar al municipiului Baia Mare, Cristian Anghel, acesta fiind eliberat din Penitenciarul Gherla, unde fusese încarcerat. Suspendarea executării pedepsei va expira în 1 mai, dată la care Anghel trebuie să se întoarcă în închisoare.
Cristian Anghel este unul dintre cei mai longevivi primari din România, de la 1 mai 1993 conducând neîntrerupt administraţia locală din Baia Mare. Cu excepţia primului mandat, când a candidat ca independent, deşi era liberal, acesta a fost tot timpul reprezentantul PNL. De altfel, Cristian Anghel a deţinut funcţia de vicepreşedinte al PNL în mandatul de un an al lui Crin Antonescu la şefia PNL, apoi a fost membru al BPC şi preşedintele filialei Maramureş a partidului. În 17 martie, Anghel a demisionat din PNL, în aceeaşi zi fiind încarcerat. Ulterior, mandatul său de primar a încetat de drept.

Related posts

Leave a Comment