Europa va fi a Germaniei sau nu va mai fi deloc
Acum, când s-a ajuns la bailouturi repetate şi stabilitatea finanţelor italiene este pusă în discuţie, mulţi se întreabă dacă proiectul european, în forma actuală, este viabil.
Primii care se întreabă sunt nemţii. O mare parte a populaţiei este indignată de faptul că trebuie să suporte excesele colegilor de Uniune din sud, după principiul “neamţul strânge cureaua şi grecul leneveşte”. Însă Germania ar avea imens de pierdut dacă experimentul monedei unice ar ajunge la sfârşit. Datele Eurostat arată că Germania avea un excedent comercial de 40,3 miliarde de euro în 1999 cu ţările UE. În 2007, excedentul a ajuns la 126,5 miliarde euro, înainte să scadă la 109 miliarde ăn 2008 pe fondul încetinirii economiei mondiale. Doar Olanda depăşeşte Germania în acest clasament, cu 152 miliarde de euro excedent în 2008, însă ţara are un oarecare statut de paradis fiscal.
De asemenea, în cazul în care Germania se întoarce la marcă, întreaga economie ar trece printr-o convulsie majoră. Moneda s-ar aprecia rapid şi puternic, datoria publică exprimată în euro va fi mult mai ieftin de plătit în noua monedă, şi creditorii internaţionali ar suferi pierderi uriaşe. Cei care au bani în fonduri de pensii, spre exemplu, care la rândul lor au banii investiţi în toată Europa, vor fi plătiţi în euro (dacă moneda va mai exista) ori în alte monede, substanţial mai slabe decât marca şi vor înregistra pierderi semnificative. Cei care sunt aproape de vârsta pensionării nu ar mai avea timp să îşi refacă averea. Pe de altă parte, cei care aveau datorii în euro contractate în afara ţării vor plăti mult mai puţin cu ajutorul mărcilor puternice. În acelaşi timp, ţara va înregistra o pierdere puternică a competitivităţii pe plan internaţional sub noua monedă, în timp ce ţările periferice, care trec printr-o devalorizare puternică, vor avea de câştigat din acest punct de vedere.
Scenariul poate evolua în mai multe feluri,
însă destrămarea zonei euro nu poate fi una paşnică. Pe de altă parte, nici situaţia de acum nu este una sustenabilă. Datoriile uriaşe a ţărilor PIIGS probabil că nu vor fi plătite prea curând (a se citi niciodată). Grecia se îndreaptă cu siguranţă spre default, şi ar putea trage şi alte ţări după ea.
După 13 ani în care politica monetară s-a făcut la Frankfurt şi cea fiscală a fost făcută de fiecare capitală în parte s-a ajuns inevitabil la situaţia dramatică de acum.
Germania vrea să aibă politici nemţeşti în toate ţările euro. Aşa că o soluţie ar fi ca această uniune monetară să fie şi una fiscală, după cum spune preşedintele Băncii Centrale Europene Jean-Claude Trichet. Un minister de finanţe european. Adică centralizare puternică şi bugete controlate de puternica Germanie. Adică reducerea substanţială a suveranităţii statelor Eurozonei.
Altă soluţie ar fi ca datoria ţărilor cu probleme să fie naţionalizată în întregime de către nemţi, olandezi şi (poate) francezi. Cam cum se întâmplă cu Grecia acum. Pentru a pune cele 1.300 miliarde euro necesare finanţării ţărilor PIIGS în următorii trei ani, BCE trebuie să pornească tiparniţa în stilul Fed. Dar asta nu e cu adevărat o soluţie.
