Potrivit unor statistici publicate de Eurostat, 10% din locuitorii zonei euro au rămas fără loc de muncă.Ţările europene se confruntă cu cea mai mare rată a şomajului din ultimii 10 ani. Nici Statele Unite nu stau mai bine la capitolul şomaj.
Este pentru prima dată de la introducerea monedei euro în cele 16 ţări din zona euro, în 1999, când şomajul atinge pragul de 10%. Datele se referă la luna noiembrie 2009. În total 15,7 milioane de oameni sunt şomeri. Vorbind despre toate cele 27 de state ale Uniunii Europene, situaţia stă la fel de prost : sunt aproape 23 de milioane de oameni fără loc de muncă, adică 9,5%, cu 0,1% mai mult decât în octombrie.
Cei mai mulţi şomeri sunt în Letonia 22,3%, Spania 19,4% şi Estonia 15,2%, iar cei mai puţini în Olanda 3,9%, Austria 5,5% şi Luxemburg 6%. Situaţia este gravă şi în Statele Unite, unde rata şomajului nu a mai coborât sub pragul de 10% de trei luni, numărul şomerilor fiind de 15,3 milioane.
85.000 de americani au rămas fără locuri de muncă doar în luna decembrie. Cel mai mult au avut de suferit domenii precum construcţiile şi cel manufacturier, dar au fost create 50.000 de locuri de muncă în sectorul serviciilor. Preşedintele Barack Obama vede în crearea de noi locuri de muncă principala soluţie pentru reducerea deficitului bugetar, care a atins o cotă record.