Un moment emoționant s-a petrecut în România, în preajma aniversării centenarului nașterii Regelui Mihai I al României. Doi dintre membrii de seamă ai Familiei Regale a României au primit o recunoaștere academică excepțională din partea unei prestigioase universități elvețiene. Este vorba de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, și de Alteța Sa Regală Principele Radu al României, care au devenit Doctor Honoris Causa al Școlii de Diplomație și Relații Internaționale din Geneva, potrivit Via Cluj TV.
Ceremonia de acordare a distincțiilor academice a avut loc în Holul de Onoare al Castelului Peleș. Cele două laudatio au fost rostite de președintele Școlii, Colum de Sales Murphy.