Dezbatere monarhistă. Declarația de la Cluj

Mai mult de 100 de persoane au luat parte la dezbaterea publică ”Monarhia, soluție pentru România”, organizată de filiala clujeană a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei. La dezbaterea găzduită de aula Facultății de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai au luat parte personalități reprezentative pentru mediul academic, cultural și economic din Cluj, precum poetul Adrian Popescu, sociologul Mihai Cucerzan, istoricii Leonard Horvath, Radu Albu Comănescu și Cornel Jurju, precum și subprefectul Mihnea Iuoraș. Participanții au lansat un apel, intitulat Declarația de la Cluj, prin care promovează ideea că monarhia este o opțiune legitimă și democratică, ce trebuie luată în considerare în procesul de adoptare a unei noi constituții, spune Valentin Lungu, membru în Consiliul Director al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei.Monarhiștii au mai anunțat că această idee va fi promovată și în cadrul unei serii de marșuri, care vor fi organizate în data de 5 aprilie, în capitalele provinciilor istorice ale României. Cele două biserici tradiționale românești au fost reprezentate de părintele arhimandrit Samuel Cristea, din partea IPS Andrei Andreicuț, mitropolitul ortodox din Cluj, și de părintele protopop Cristian Sabău, din partea PS Florentin Crihălmeanu, episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla.

De asemenea, la dezbatere au luat parte co-președinții Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei (ANRM), Marilena Rotaru și Cătălin Șerban, precum și clujenii Mircea Miron și Valentin Lungu, membri în Consiliul Director al ANRM. Manifestarea a fost deschisă de intonarea imnului regal, de către copiii din corul Allegrie al capelei greco-catolice Sfântul Iosif.

Iată textul Declarației de la Cluj:

Declarația de la Cluj

În temeiul principiului libertății, națiunea română are dreptul să își decidă singură viitorul. Iar forma de guvernământ este unul dintre cele mai importante elemente care definesc viitorul României.
Considerăm că este firesc să reflectăm asupra viitoarei formei de guvernământ atunci când suntem chemați să votăm o nouă Constituție. Monarhia constituțională este o formă de guvernământ democratică, la fel de legitimă ca oricare formă a unui regim republican. Este soluția pentru România!

Related posts

Leave a Comment