„Cu mare regret trebuie să mărturisim, că edilitatea Clujului a decăzut an cu an.
Acei cari au apucat anii 1918, 1919 și 1920 mai țin minte un oraș în care era ordine, curățenie, regulă, pudoare, ascultare și edili cu simț de răspundere. De la aceia până la cei de azi, este deosebirea dintre Clujul de atunci și Clujul de azi.
Pe atunci detectivii erau detecivi, belferii belferi, coloneii colonei, teatraliștii teatraliști, dar nu edilii ca azi din grația clubului liberal.
Azi străzile se mătură în plină zi. Și fără nici un strop de apă. Nori, deși de praf, sunt normalul Clujului de azi. Pe unde treci trebuie să-ți pui batista la nas. Băligarul tuturor carelor, trăsurilor și căruțelor care circulă în Cluj, sunt oferite cu toată grațiozitatea și conștiinciozitatea – plămânilor locuitorilor acestei capitale a Ardealului.
Spitalele, unde sunt bolnavi cu răni deschise, sunt acoperite cu praf de băligar. Și lumea se miră că mor operații prin spitale.
Cartierele cele mai liniștite ale orașului, acolo unde niciodată nu s-au făcut lucrări de pavare serioasă, ci numai improvizații – cu noroi din Someș și moloz de la casele dărâmate – rivalizează cu Cordonul de la Budachi: dacă trece un câine, se ridică nouri de praf. Aceste străzi ale capitalei sunt mai jalnice decât cele mai nenorocite șosele comunale, care trec prin vreun sat fără de primar și fără de consiliu comunal.
În Parcul Bărnuțiului jalea este de nedescris
Cuprins între trei străzi improvizate din dărâmături și din noroi – pentru care, însă, s-au cheltuit parale grele, tot parcul, unde cetățenii vin să respire puțin aer liber, este acoperit cu praful continuu de pe cele trei străzi: Coșbuc, prelungită prin parc pe lângă locurile de sport, unde sportivii fac cură de praf, Octavian Goga și șoseaua Tuffli, de-a lungul Someșului. Pomii au frunzele albe de var. Autobuzele și carele trec necontenit pe toate aceste trei străzi. Iar edilul care a închis circulația în aleea parcului e foarte fericit că a asigurat curățenia și aerul curat al singurului loc unde clujenii se mai pot odihni după munca zilei.
Noaptea, parcul este un loc de primejdie constantă și un loc de scandaluri și porcării nestingherite. Poliția Clujului, cu tot serviciul ei de moralitate și cu toată garderoba chestorului, nu este în stare să păstreze liniștea și buna cuviință în parc. Până noaptea târziu, pe la orele 2-3, sălbaticii urlă ca pe câmpii de pe sate, pungașii te pândesc la toate colțurile aleelor și toate scârboșeniile rostite și strigate de hai
manalele nopții fac din parc un local de corupție.
Reguli și regulamente
Câte secole mai trebuie până când edilii Clujului vor întocmi regulamentul parcului, îl vor afișa și, mai ales, îl vor executa?
Duminicile și sărbătorile strada Bariț și Parcul sunt locuri de prăsilă, herghelii pentru rândașii și servitoarele care se prăsesc în văzul lumii, cu cea mai mare nerușinare și cu cea mai mare sfidare pentru stăpânirea românească, incapabilă să le țină piept.
La fiece vânt mai tărișor, câte un plop secular crapă și se prăbușește peste oameni. Sunt peste treizeci de pomi, pe care grădinarul i-a precizat de mult că trebuie tăiați, vechimea lor constituind o primejdie pentru viața publicului. Se spune că pompierii nu dau scara cea mai lungă pentru ca acești pomi să poată fi tăiați. Iar primarul se mulțumește cu asigurarea ce i se dă, că pomii vor avea grijă să cadă când nu vor fi oameni pe alee. Iar, dacă se va întâmpla cumva, și altfel, atunci despăgubirile le va plăti Municipiul iar nu președintele comisiei interimare.
Canalul Morii, cuib de infecție
Canalul Morii trece pe lângă Sanatoriul Matiaș, pe strada Băii, de-a lungul Parcului. Nu a fost destulă murdăria străzilor, acum s-a mai oprit și apa de pe acest canal. Toate miasmele infecte ale acestei scurgeri împuțesc cartierul Parcului, strada Barițiu și dosul pieții. Domnul primar habar nu are de acestea. Domnia sa este preocupat cu atlasul limbistic.
Cerșetorii orașului
La toate colțurile cerșetori, cu autorizație de a cerși, se instalează de cu dimineață, își exhibează toate scârboșeniile membrelor lor schilodite și copiii țiganilor dintre ape devin agresivi pe Corso și în Piața Unirii, dacă nu li se dă pomană când o cer. Nicăiri nu este nici un sergent. A striga sergentul de la colțurile pieței, este a opri circulația.
Gara Clujului este un azil de cerșitori. Toate haimanalele și toți cerșitorii sunt îngrămădiți la ieșirea de pe peron, atacând călători, zmulgându-le geamantanele din mână și umplând locul de boli și păduchi.
Poliția gării nu are nimic împotriva acestui spectacol, care degradează capitala Clujului în rândul mahalalelor Orientului lepros; ba dimpotrivă, trage profit din această practică rușinoasă, speculând pe acei cerșitori și acordându-le dreptul de a năvăli la ieșirea din gară și a face pe cărăușii, în schimbul serviciului de măturat, pe care-l fac la localul poliției.
Incapacitatea edililor și a chestorului de poliție sunt vădite. Autoritate, stăpânire românească nu mai are Clujul. Cel puțin atâta vreme, cât în fruntea Primăriei stă un filolog, iar în fruntea Poliției un purtător de haine elegante.
Dar situația aceasta trebuie să ia sfârșit.
Cetățenii trebuie să se adune și să pornească o acțiune de salvare a Clujului, capitala Daciei Superioare și centrul civilizației române din Transilvania.
Starea de azi e o rușine pentru neamul românesc”. [„Patria”, Anul al XVII-lea, nr.240, Cluj, 20 octombrie 1935].
