Cum și când mor clujenii

„Lucru vădit, trăim în zodia sinuciderilor ori a crimelor de aceeași speță. Ziarele din Capitală aduc cu fiecare ediție prospețimea unui nou deznodământ fatal. Numărul crimelor pasionale, al tuturor faptelor pasionale a depășit cadrul simplelor încrestări la rubrica faptelor diverse. În valul frământărilor cotidiane viața aruncă tot mai multe cadavre născute sub zodia disperării.

A pătrunde și a studia această febră care bântuie în lumea orașelor este, cred, pentru peana unui reporter. Acesta este un domeniu pentru astfel de condee. Ceea ce voiesc să accentuez e că însuși climatul orașului este plin de miasmele cari pot asfixia cel mai robust optimism. Cinematografele, teatrele, romanele în foileton, absența unei temeinice pregătiri sufletești – religioase, sunt tot atâtea cauze cari – fatal – duc la astfel de fapte.

 

Acolo unde apropierea de Dumnezeu este puternică: la țară – nu veți întâlni astfel de cazuri. Tăria în puterea destinului, această însușire fundamentală a țăranului nostru – încovoiat adesea de mizerii și frânt de fierul muncii grele – acea profundă înțelegere a prețului vieții, acea seninătate în îndurarea tuturor neajunsurilor, niciodată nu duce la gesturi disperate. Sinuciderile la sat sunt o raritate, la oraș tind să devină o regulă, aproape singurul mijloc de a ieși din mizerii.

Crește numărul sinucigașilor la Cluj

Scriind în toamna anului trecut despre activitatea societății Salvarea din localitate, dădeam următoarele date oficiale asupra sinuciderilor din orașul nostru: în anul 1931 au fost 27 de cazuri de sinucidere, în 1932 – 35 de cazuri, în 1933 – 29, în 1934 – 31, în 1935 au fost 36 de cazuri de sinucideri. Total, în decurs de cinci ani în Cluj s-au sinucis 158 de persoane.

 

Cauzele care au determinat aceste sinucideri, medicii le categorisesc în două capitole: dragostea și mizeria.

Un fapt care iese din comun este însă creșterea înspăimântător de mare a sinucigașilor în anul 1936 și 1937. Astfel, în timp ce între 1931-1935 au fost numai 158 de cazuri de sinucidere, anul trecut au fost 79. Faptul acesta dovedește că sunt poate și alte cauze decât cele enumerate la începutul reportajului, cari determină creșterea sinuciderilor. Dovedește în același timp că în rândurile tineretului – pentru că 80 la sută din cei care renunță la viață în felul acesta, sunt între vârsta de 16 și 22 de ani – bântuie o adevărată boală a sinuciderilor.

La aceste cifre trebuie să adăugăm că 63 la sută din tineret se omoară cu arme de foc, 20 prin înec, aruncarea înaintea trenului, de la etaj și abia 17 la sută folosesc ca armă de sinucidere ștreangul, otrăvirea, focul. Aceste mijloace – fapt important – sunt folosite aproape exclusiv de oameni mai în vârstă. Tineretul se pare că are un dispreț pentru ele. Moartea ca ștrangulat e desigur mai puțin romantică, mai puțin <<frumoasă>>. În toate filmele, în fiecare roman, foileton, la rubricile tuturor faptelor diverse, în coloanele tuturor ziarelor de un leu – se vorbește aproape exclusiv de moartea prun glonț.

Față de această vădită creștere a sinuciderilor, se impune o grabnică schimbare a fondului sufletesc a tineretului, o educare în spirit religios național, sarcină ce revine, pe lângă bisericii și școlii, organizațiilor noastre: străjeria, cercetășia, premilităria.

În cinci luni peste 700 de accidente

Dar, afară de sinucideri, se observă în ultimul timp o tot atât de mare creștere a accidentelor de muncă. În anul 1936 au fost 804 accidente. În anul acesta, în numai cinci luni, ianuarie-mai, au fost 741, numărul cel mai ridicat atingându-l în luna aprilie, 165 de cazuri, deci peste cinci cazuri la zi. La acestea trebuie să mai adăugăm 310 transporturi și 791 servicii de ambulanță. În total, timp de cinci luni, Salvarea a dat ajutoare la 1805 persoane.

Dacă raportăm aceste date la numărul mic de medici cari fac serviciu la Salvare și dacă nu neglijăm slabele resurse materiale a acestei Societăți, ne vom da seama de munca mare și grea ce o depun acești modești medici în slujba binelui public, pentru care fapt merită o mai largă înțelegere și o mai adâncă recunoștință”. [„Națiunea Română”, anul III, nr.147, Cluj, 9 iulie 1937].

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *