Cum a reușit Clujul să își păstreze sistemul centralizat de încălzire

Clujul este unul dintre puținele orașe din România care și-a păstrat și și-a modernizat sistemul de termoficare. Mai mult, din considerente care țin de protecția mediului, autoritățile locale au interzis instalarea de centrale de apartamente în noile imobile care vor fi autorizate.

Cluj-Napoca a reușit să își păstreze funcțională Regia Autonomă de Termoficare. Aceasta a atras investiții considerabile, inclusiv din fonduri europene, și a reușit să elimine pierderile din rețea, să își modernizeze centralele termice și să își păstreze clienții. Înainte de aderarea României la Uniunea Europeană, Regia Autonomă de Termoficare a reușit să modernizeze peste 55 de kilometri de rețele termice.

De asemenea, conducerea regiei a modernizat 26 de centrale termice de cvartal, au fost realizate șapte puncte termice noi, au fost realizate opt noi centrale termice de bloc, iar 68 de centrale au fost modernizate și automatizate. De asemenea, regia clujeană a realizat și prima insulă de energie. Este vorba de o instalație de cogenerare, care produce în același timp energie electrică și energie termică. De asemenea, Regia Autonomă de Termoficare a investit și în construcția unui parc fotovoltaic, ce produce suficientă energie pentru a deservi 6.000 de apartamente. Există șanse ca regia să funcționeze și pe viitor, pentru că autoritățile locale au decis să nu mai autorizeze centralele de apartament din imobilele nou-construite. Acestea vor putea fi deservite doar de centrale de bloc sau de scară.

Related posts

Leave a Comment