Bătălia de la Issos a avut loc pe 5 noiembrie 333 î.e.n. în sudul Anatoliei. Forțele lui Alexandru cel Mare au învins armata persană a lui Darius al III-lea în prima lor confruntare directă, ceea ce l-a determinat pe Darius să fugă și să-și abandoneze familia și valorile, care au fost capturate de Alexandru.
Bătălia a avut loc chiar la sud de orașul antic Issos, în apropiere de actualul Iskenderun, de-a lungul râului Pinarus. Terenul îngust – de doar aproximativ 2,6 km lățime – l-a împiedicat pe Darius să-și folosească eficient armata mai mare. Istoricii au dezbătut mult timp locația exactă a râului: cercetătorii anteriori l-au identificat ca fiind Deli Tchai, în timp ce N.G.L. Hammond și A. M. Devine susțin că era râul Payas, pe baza măsurătorilor antice și a relatărilor lui Callisthenes și Diodorus.
După ce i-a învins pe satrapii perși la Granicus în 334 î.e.n., Alexandru a capturat orașe de coastă cheie din Asia Mică pentru a neutraliza marina persană. În timp ce se afla la Tars, a aflat că Darius aduna o armată imensă în Babilon. Pentru a bloca accesul perșilor la coastă, l-a trimis pe Parmenion să securizeze zona din jurul orașului Issos.
Manvrele strategice înaintea bătăliei de la Issos
În noiembrie, auzind că Darius se mutase în Siria, Alexandru a mărșăluit spre sud prin Pasul lui Iona. Darius, luând o rută nordică, a capturat Issos și i-a ucis pe răniții lui Alexandru rămași acolo. După ce a realizat că s-a mutat în spatele lui Alexandru și i-a tăiat liniile de aprovizionare, Darius a avansat spre sud, dar s-a oprit la râul Pinarus când cercetașii au raportat că Alexandru se apropia, forțându-l să se desfășoare pe câmpia îngustă de coastă.
Cercetătorii dezbat motivele liderilor înainte de Issos. O opinie susține că Darius s-a mutat pe un teren nefavorabil deoarece condițiile de iarnă și tulburările din Fenicia l-au obligat să acționeze rapid, chiar dacă câmpul de luptă îngust favoriza armata mai mică a lui Alexandru.
Alexandru plănuise să-l atace pe Darius în ambuscadă la Pasul Belen din apropiere, așteptându-se ca acesta să avanseze spre sud prin munți. În schimb, Darius a ales o rută nordică, înconjurându-l pe Alexandru și tăindu-i liniile de aprovizionare. Această manevră neașteptată l-a forțat pe Alexandru să mărșăluiască spre Darius, creând impresia că Darius era în defensivă, când de fapt a executat o flancare cu succes.
Desfășurarea și deznodământul Bătăliei de la Issos
În bătălia de la Issos, armata elenă a lui Alexandru, formată din aproximativ 40.000 de oameni, s-a confruntat cu o forță persană mult mai mare, estimată acum de istoricii moderni la nu mai mult de 100.000, în ciuda afirmațiilor antice de 250.000-600.000. Darius și-a desfășurat cavaleria pe flancul de coastă, mercenarii greci în centru și infanteria persană de-a lungul râului și dealurilor.
Falanga macedoneană a avut inițial de suferit în timp ce traversa râul împotriva mercenarilor greci, iar cavaleria tesalică din stânga s-a luptat cu călăreții perși care le erau superiori. Alexandru, luptând pe jos cu purtătorii de scuturi din dreapta, a străpuns infanteria persană și și-a asigurat flancul înainte de a încăleca calul și a conduce cavaleria într-un atac direct asupra lui Darius.
Regele persan a fugit, provocând astfel prăbușirea armatei sale. Alexandru i-a lovit apoi pe mercenarii greci din spate, punându-i și pe ei pe fugă. Trupele persane care fugeau au fost măcelărite în urmărire, oferindu-i lui Alexandru o victorie decisivă și completă.
A fost prima înfrângere majoră a unei armate persane în prezența regelui Darius al III-lea. Ulterior, Alexandru le-a capturat pe soția, fiicele și mama lui Darius, tratându-le cu un respect notabil. Mercenarii greci supraviețuitori care luptaseră pentru Persia s-au alăturat ulterior regelui spartan Agis al III-lea, formând o forță veterană de aproximativ 8.000 de oameni. Agis a obținut un scurt succes în 331 î.e.n., dar a fost în cele din urmă învins de macedoneni în bătălia de la Megalopolis.
Surse:
- Hans Delbruck – Istoria artei războiului.
- Peter Green – Alexandru Macedon.
Foto: Bătălia de la Issos, de Jan Brueghel cel Bătrân la Luvru, 1602.
Citește și:
Sulița a fost printre cele mai vechi arme folosite de oameni
