CTP Cluj-Napoca suplimentează numărul autobuzelor şi troleibuzelor. Ce alt anunţ important a făcut Compania de Transport

Datorită începerii unui nou an şcolar, numărul mijloacelor de transport în comun va fi suplimentat cu aproximativ 30% de săptămâna viitoare. De asemenea, staţia „Spitalul de Copii” va fi reactivată din 10 septembrie.
Măsura va intra în vigoare de luni, 14 septembrie, iar odată cu începutul anului universitar, la 1 octombrie, numărul autobuzelor şi troleibuzelor va fi suplimentat cu încă 10 procente.

„Compania de Transport Public Cluj–Napoca S.A. vine în sprijinul publicului cãlãtor prin suplimentarea mijloacelor de transport în comun cu aprox. 30% începând cu data de 14.09.2015, ca urmare a începerii anului şcolar şi a reluării activitãţii în majoritatea unitãţilor economice din municipiul Cluj-Napoca. Dupa data de 01.10.2015 numărul mijloacelor de transport în comun se va suplimenta cu aprox. 10 %. În colaborare cu Primaria municipiului Cluj–Napoca, se va relua transportul elevilor prin cursele speciale, cu plecări din cartiere spre zona centrală la ora 7,25 şi reîntoarcerea la ora 14,10, pe următoarele linii:
Autobuze: 8 – 9 – 24 – 30 – 31 – 43 – 46.
Troleibuze: 3 – 6 – 25.
Tramvaie: 101 – 102 .
Conform Legii 1/2011, H.C.L. 15/2014 şi 71/2014, elevii beneficiază de gratuitate pe două linii. Nu beneficiază de abonamente gratuite elevii cu nota scăzută la purtare în anul şcolar 2014-2015. Aceşti elevi vor beneficia de abonamente cu reducere 50% pe una sau doua linii, la alegere. De asemenea, conform HCL 194/2010, elevii orfani şi cei proveniţi din casele de copii beneficiază de transport gratuit pe toate liniile. Elevii vor intra în posesia noilor abonamente până la data de 02.10.2015.
Conform HCL 97/2015, Primăria va subvenţiona transportul elevilor din Colonia Sopor, Valea Fânaţelor, respectiv Colonia Pata Rât până în Cluj-Napoca.
Se efectuează în continuare transportul tinerilor nedeplasabili cu dizabilităţi neuromotorii, cu microbuze special dotate, pe trasee stabilite de comun acord cu Primăria municipiului Cluj–Napoca şi, respectiv: Direcţia de Asistenţă Socială şi Medicală Cluj-Napoca, Asociaţia Caritatea Umanitar Internaţională, Grădiniţa Malteză, Asociaţia pentru Protejarea şi Ajutorarea Handicapaţilor Motor (Centrul de zi Napoca Proteus, Clubul Şansa pentru Copil şi Familie, Clubul Prietenia şi Tânărul Singuratic), Asociaţia Hans Spalinger şi Şcoala Gimnazială Specială Transilvania Baciu”, au anunţat reprezentanţii CTP Cluj.

Pe de altă parte, ca urmare a avansarii lucrarilor de modernizare a strazii Motilor, de joi, 10 septembrie 2015 statia Spitalul de Copii – a liniilor 9, 19, 24, 24B, 29, 30, 42, 52 de autobuze si 1, 6, 7, 25 de troleibuze (sensul spre Manastur) revine la locaţia de bază (str. Motilor nr.56), în apropierea Spitalului de Copii, conform companiei clujene de transport.

Related posts

Leave a Comment