Comisia pentru Ocupare de Muncă și Afaceri Sociale din cadrul Parlamentului European a aprobat azi, cu majoritate de voturi, acordarea de fonduri pentru muncitorii disponibilizați de la fabrica Nokia din Jucu. Banii provin de la Fondul de Ajustare la Globalizare.De acești bani vor beneficia 1.809 de muncitori concediați de Nokia, ca urmare mutării producției în Asia, precum și 95 concediați de un furnizor. Eurodeputatul român Traian Ungureanu a declarat că „rezultatul votului din comisia pentru ocupare a forței de muncă și afaceri sociale reprezintă un adevărat răspuns pentru cei care consideră că România nu poate atrage fonduri sau că nu are capacitatea necesară pentru a demara un astfel de proces. Cererea întocmită de către fostul ministru al Muncii, dna Sulfina Barbu (PDL) și a echipei sale demite mitul potrivit căruia în România politicienilor nu le pasă de ceea ce se întâmplă cu beneficiarii direcți ai impedimentelor economice survenite din cauza crizei economice care a devastat întreaga Europă”. Uniunea Europeană a alocat trei milioane de euro pentru Jucu, iar Guvernul român va mai aloca alte două milioane de euro.
Related posts
-
Proceduri antidronă la Aeroportul Internațional din Cluj
Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” din Cluj a decis stabilirea unor proceduri speciale anti-dronă. Acestea vor fi... -
Pelerinaj de Sfânta Maria Mare în Cluj: ortodocșii la Nicula, greco-catolicii la Sanctuarul din Cluj-Napoca
Pelerinajele de Sfânta Maria Mare încep în această seară. Mănăstirile și sanctuarele dedicate Maicii Domnului din... -
Brandul spaniol Cortefiel vine la RIVUS – grup gigant din Spania aduce trei mărci pe 1.000 mp
Grupul spaniol Tendam, unul dintre cei mai mari jucători din industria de fashion din Peninsula Iberică,...
