Tehnicianul Universităţii Cluj şi-a adus oamenii de la FC Vaslui şi în oraşul de pe Someş şi l-a instalat pe Constantin Olariu ca antrenor secund.Astfel, Cristi Dulca va avea doi „secunzi” lângă el pe bancă, după ce Radu Sabo a venit la echipă săptămâna trecută. Olariu a activat doar ca antrenor secund până acum, conform site-ului ucluj.ro, cinci ani la Mureşul Deva înainte de a merge lângă Dulca la formaţia moldoveană. În această formulă de staff, care pare a fi şi cea definitivă, „U” Cluj va evolua, mâine, cu Unirea Alba Iulia, în returul „amicalului” care a avut loc sâmbătă, la Alba. Meciul va avea loc la ora 14:00, pe arena „Clujana”, iar intrarea spectatorilor va fi liberă. Universitatea va disputa primul meci oficial săptămâna viitoare, marţi, cu UTA Arad, pe teren propriu.
Related posts
-
Fermierii clujeni, sub presiunea prețurilor la combustibil
Fermierii clujeni se confruntă cu o dublă presiune: creșterea prețurilor la carburant și scăderea prețurilor la... -
Parteneriat cultural și social între Cluj și Danemarca: Educația și serviciile medicale pentru copii, în centrul discuțiilor bilaterale
Reprezentanții administrației județene clujene au primit luni, 5 octombrie, vizita oficială a noului Ambasador al Regatului... -
Cluj Insider: Monumentul Răscoalei de la Bobâlna, restaurat pentru comunitate și vizitatori
Comuna Bobâlna face pași importanți pentru protejarea identității sale culturale și oferirea unor spații de neuitare...
