Comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, Laszlo Andor, va veni la Cluj-Napoca, în perioada 22 – 23 aprilie.„Comisarul Andor va discuta cu autoritățile române și celelalte părți interesate modul în care inițiativele UE din domeniul ocupării forței de muncă și afacerilor sociale pot sprijini România în îmbunătățirea situației în ce privește ocuparea și pentru mai buna gestionare a situațiilor de excluziune socială, în special a celor cu care se confruntă comunitatea roma. În acest context, el se va concentra pe nevoia de a îmbunătăți modul în care este utilizat Fondul Social European în perioada curentă de programare financiară, precum și asupra pregătirilor necesare în vederea utilizării generației de programe ce fac parte din următorul cadru financiar pe 7 ani.
La Cluj-Napoca, în data de 23 aprilie, comisarul european pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și incluziune se va întâlni și discuta atât cu reprezentanți ai mediului de afaceri, cât și cu studenții de la Universitatea Babeș-Bolyai.
Înaltul oficial european se va întâlni, de asemenea, cu reprezentanți ai autorităților locale și ai mediului academic, respectiv cu dl Gheorghe Ioan Vușcan, prefect al județului Cluj, dl Emil Boc, primar al municipiului Cluj-Napoca, dna Sanda Cătană, director-general al Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest, și cu acad.prof.dr. Ioan Aurel Pop, rector al Universității Babeș-Bolyai”, spun reprezentanţii Agenţiei de Dezvoltare Regională de Nord-Vest.
