Consiliul Judeţean Cluj a anunţat construirea primului parc ştiinţific şi tehnologic din România, în urma unei investiţii de 50 de milioane de euro.Acesta va purta numele Tetapolis, va fi inaugurat în 2015 pe o suprafaţă de 10 hectare în apropierea oraşului Cluj-Napoca, iar universităţile clujene vor avea un rol important în dezvoltarea sa, potrivit preşedintelui CJ Cluj, Horea Uioreanu. „Consiliul Judeţean Cluj doreşte să dezvolte un proiect cu societatea de administrare a parcurilor industriale Tetarom şi mediul universitar şi va înfiinţa un parc ştiinţific şi tehnologic. Vom beneficia de expertiza Asociaţiei Internaţionale a Parcurilor Ştiinţifice (IASP), reţeaua mondială de parcuri ştiinţifice şi zone de inovare. S-a ales Clujul având în vedere prezenţa universităţilor de aici, a experienţei acestora, şi a unui mediu de afaceri dinamic. Urmează să încheiem un protocol în perioada următoare cu universităţile şi mediul economic. Acest parc va asigura o legătură între mediul de afaceri şi cel universitar”, a declarat Uioreanu, conform mediafax.
Related posts
-
Proceduri antidronă la Aeroportul Internațional din Cluj
Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” din Cluj a decis stabilirea unor proceduri speciale anti-dronă. Acestea vor fi... -
Pelerinaj de Sfânta Maria Mare în Cluj: ortodocșii la Nicula, greco-catolicii la Sanctuarul din Cluj-Napoca
Pelerinajele de Sfânta Maria Mare încep în această seară. Mănăstirile și sanctuarele dedicate Maicii Domnului din... -
Brandul spaniol Cortefiel vine la RIVUS – grup gigant din Spania aduce trei mărci pe 1.000 mp
Grupul spaniol Tendam, unul dintre cei mai mari jucători din industria de fashion din Peninsula Iberică,...
