Clujul ca destinație turistică va fi promovat în capitalele regionale din România, mai puțin Craiova. Promovarea va fi realizată prin intermediul unor panouri publicitare. „Sunt campaniile publicitare de promovarea oraşului nostru în Timişoara, Iaşi, Bucureşti, Braşov, Constanţa. Aceste panouri vor rămâne în acele locaţii (n.r. – amplasamente) timp de un an, cât timp se derulează proiectul. Pe lângă partea de promovare outdoor, mai avem inserţii publicitare în reviste de turism şi în pagini web de specialitate, promovări la târguri de turism şi la televiziune”, a afirmat primarul Sorin Apostu.Campaniile de promovare sunt susţinute și de mai multe materiale de promovare turistică. Materialele de promovare sunt structurate pe mai multe categorii. Este vorba de un catalog al monumentelor istorice, a două ghiduri turistice (un ghid general şi unul al traseelor tematice, gotic, baroc etc.), de trei broşuri (Edificii religioase, Turnuri şi bastioane şi Pieţe istorice şi zone pietonale), de nouă pliante (Situri arheologice antice, Cetăţuia, Turnul Croitorilor, Cimitirul Central, Strada în oglindă, Clujul verde, Palate, Ştiaţi că… şi Best of), precum şi de 10 tipuri de cărţi poştale. Proiectul este promovat și de site-ul www.visitcluj.ro.
Related posts
-
De ce se dezvoltă rapid învățământul dual în județul Cluj
Învățământul dual se dezvoltă în județul Cluj cu ajutorul companiilor private. Unele dintre școli au optat... -
Cum se luptă Clujul cu lipsa locurilor din creșe
Cererea pentru locuri în creșe și grădinițe se menține constant mai mare decât oferta, în Cluj-Napoca,... -
NewsEdge: Sclavia sexuală a copiilor, legalizată de către regimul taliban prin apartheid-ul de gen
Regimul taliban din Afganistan a transformat țara într-un „iad pe pământ” pentru femei și fete, la...
