Clujenii suspectaţi că ar fi autorii jafului de la Banca Transilvania au cerut să fie eliberaţi

“Adevăraţii hoţi stau în cluburi cu femei şi se distrează, în timp ce noi stăm ca fraierii aici”. Asta au declarat la ieşirea din sala de judecată cei doi clujeni suspecţi în cazul jafului de la Banca Transilvania. Andrei Hosu şi Bogdan Baciu au cerut din nou să fie puşi în libertate, a treia oară în mai puţin de o lună.În faţa judecătorilor, avocatul celor doi suspecţi a susţinut că arestarea clienţilor lui nu se mai justifică, în condiţiile în care împotriva lor nu există probe suficiente.
În plus, cei doi nu intenţionează să fugă din ţară, mai ales că ei ştiau că urmează să fie arestaţi. Argumentele nu i-au convins însă pe magistraţi, care au respins cererea de eliberare.
Bogdan Baciu şi Andrei Hosu au fost arestaţi la sfârşitul lunii ianuarie. Aceştia sunt consideraţi autorii jafului care a avut loc în urmă cu un an la o filială a Băncii Transilvania din Cluj-Napoca. Atunci doi bărbaţi mascaţi au fugit cu peste 70.000 de euro.

Related posts

Leave a Comment