Clujenii, obligati sa colecteze selectiv deseurile din 1 iulie

Din data de 1 iulie, toţi clujenii vor fi obligaţi să îşi colecteze selectiv deşeurile. Sistemul va fi asemănător cu cel care funcţionează deja în statele Europei Occidentale. Şi până acum existau tomberoane care permiteau colectarea selectivă a deşeurilor reciclabile, însă până acum reciclarea nu era obligatorie. Cei care nu vor colecta selectiv deşeurile vor primi amenzi.

 

 

Clujenii vor avea la dispoziţie patru tipuri de tomberoane sau de saci menajeri pentru a putea colecta deşeurile. Ele vor fi puse la dispoziţie de companiile de salubritate din Cluj, iar frecvenţa colectării deşeurilor va fi diferită în funcţie de tipul lor, spune viceprimarul Dan Tarcea.

 

  

Există şi companii, precum unele lanţuri comerciale, care au instalat deja recipiente pentru colectarea deşeurilor reciclabile. Cei care depun astfel de deşeuri primesc în schimb vouchere cu reduceri oferite de companiile respective.

Related posts

Leave a Comment