Cluj-Napoca îl omagiază pe Marian Papahagi


Universitatea Babeş-Bolyai (UBB), în colaborare cu Institutul Italian de Cultură din Bucureşti, Centrul Cultural Italian din Cluj, în parteneriat cu Universitatea La Sapienza din Roma, cu Universitatea Roma Tre şi cu Universitatea din Pisa organizează în 15 şi 16 octombrie la Cluj un simpozion internaţional cu tema “Raţiuni de a fi”. Simpozionul este dedicat personalităţii criticului literar Marian Papahagi.La simozion vor participa Horia-Roman Patapievici, scriitor, fizician, filosof şi eseist român; Victor I. Stoichiţă, unul dintre cei mai cunoscuţi critici şi istorici de artă din Europa; filologii Roberto Antonelli (Universitatea Roma – La Sapienza), Lorenzo Renzi (Universitatea din Padova) şi Corrado Bologna (Universitatea Roma Tre), dar şi româniştii din Italia Luisa Valmarin (Universitatea Roma – La Sapienza) şi Bruno Mazzoni (Universitatea din Pisa).
Colocviul are loc, joi, la Facultatea de Litere, iar în 16 octombrie lucrările sunt organizate în Sala Club a Colegiului Academic.
În 16 octombrie, în parcul Memoriei Universitare va fi dezvelită efigia profesorului Papahagi, iar premiul “ Marian Papahagi”, aflat la a doua ediţie, va fi decernat specialiştilor în cultura şi civilizaţia italiană, în Aula Magna a UBB.
Criticul, traducătorul şi eseistul Marian Papahagi s-a născut în 1948 în Râmnicu Vâlcea şi a murit în ianuarie 1999 la Roma.

Related posts

Leave a Comment