Consiliul Judeţean Maramureş a aprobat recent proiectul de hotărâre pentru achiziţionarea Castelului Teleki Geza din satul Pribileşti, cu suma de 210.000 euro.
Noii proprietari ai castelului mai spun că anul viitor vor depune documentația necesară pentru finanţare lucrărilor de reabilitarea, după care edificiul va intra în circuitul cultural-turistic şi muzeal al Maramureşului, după cum spune preşedintele instituţiei județene, Ionel Bogdan, citat de Agerpres.
Castelul Teleki din satul Pribileşti a fost construit în secolul al XIX-lea, fiind utilizat mai ales ca reşedinţă de vară a familiei nobiliare maghiare Teleki Géza, fost scriitor, om politic maghiar şi pentru o perioadă scurtă, ministru de interne la Budapesta. Din anul 1949, imobilul a fost naţionalizat, iar în timpul regimului comunist clădirea a fost folosită în diverse scopuri, fiind sediu de CAP, cinema sau depozit de cereale. După 1990 clădirea a intrat în proprietatea firmei Castel Pribileşti SRL, controlată de austriacul Gerd Alexander Schütz.
(foto: monumenteuitate.org)