CFR Cluj a ajuns la trei meciuri consecutive fără victorie în Liga I, iar experții în sport spun că unii dintre jucători ar fi obosiți și demotivați. Președintele clubului, Cristian Balaj, a recunoscut că există o întârziere de trei luni la plata salariilor, potrivit SportinCluj.ro.
„Avem minusurile noastre, dar știm ce avem de făcut în perioada următoare. Există întârzieri salariale, dar jucătorii vor primi banii. Sunt trei luni de întârziere.
Jucătorii știu că au mai fost situații de genul ăsta și nu s-au depus memorii. În niciun caz nu-și vor primi mai repede banii dacă își depun memorii și nici nu primesc mai mulți bani. Eu nu veneam la echipă dacă nu știam că se vor primi banii. Dan Petrescu nu rămânea. Chiar el a spus-o că au mai fost situații de genul ăsta”, a declarat Cristian Balaj la Digi Sport.