În 1816, În „Anul fără vară”, temperaturile globale au scăzut cu aproximativ 0,4–0,7 °C, provocând cea mai rece vară înregistrată vreodată în Europa (1766–2000). Acest eveniment a dus la eșecuri pe scară largă ale recoltelor și la penurii de alimente în toată emisfera nordică.
Anul fără vară (1816) a fost cauzat în principal de erupția masivă a Muntelui Tambora din 1815 (VEI-7), care a eliberat cantități uriașe de cenușă în atmosferă, blocând lumina soarelui și răcind Pământul cu aproximativ 1 grade C. Alte erupții din 1808–1814 au contribuit și ele la acest efect.
Dezastrul a lovit cel mai puternic Noua Anglie, Canada Atlantică și Europa de Vest, ducând la pierderi de recolte și la foamete. Dezastrul a fost agravat de Mica Eră Glaciară (răcirea secolelor XIV-XIX) și de Minimul Dalton (activitate solară scăzută, 1790–1830). Istoricul John D. Post a numit-o „ultima mare criză de subzistență din lumea occidentală”.
În Africa, dovezile sugerează condiții mai umede decât în mod normal în Sahel, dar vreme mai uscată de-a lungul coastei Africii de Vest. Africa de Sud a fost martora unor furtuni violente, inclusiv o grindină distructivă lângă Cape Town în iulie 1816.
Impactul climatic global al Anului fără vară
În Asia, musonii din China au eșuat, provocând inundații, îngheț și foamete, în special în Yunnan. Zăpada a căzut în Taiwan, iar musonul întârziat din India a răspândit holera până la Moscova. În Japonia recoltele au fost afectate de frig, dar a fost evitată foametea.
În Europa, după războaiele napoleoniene, foametea și revoltele alimentare s-au răspândit după problemele cu recoltele din 1816–1817. Irlanda, Marea Britanie și o mare parte a continentului s-au confruntat cu prețuri ridicate, foamete și epidemii de tifos care au ucis zeci de mii de oameni. Vremea extremă a provocat inundații, îngheț vara și chiar zăpadă colorată de cenușa vulcanică.
Unele regiuni, precum Scandinavia, Europa de Est și Rusia, au avut recolte normale – Rusia a trimis chiar și ajutoare cu cereale spre vest.
În America de Nord, o „ceață uscată” a estompat lumina soarelui în 1816, fiind legată de aerosolii vulcanici. Înghețurile severe și chiar zăpada au lovit Noua Anglie, New York și Canada pe tot parcursul verii, devastând culturile – în special porumbul – ducând la penurii de alimente și la creșterea prețurilor (ovăzul a crescut de opt ori).
Infrastructura precară a agravat criza, iar în Maryland au apărut rapoartele despre zăpada colorată de cenușa vulcanică. Chiar și cei din Virginia au cunoscut înghețuri în luna august; recoltele lui Thomas Jefferson au eșuat, sporindu-i datoriile.
Care au fost consecințele globale ale Anului fără vară (1816)
În America de Sud, nord-estul Braziliei a suferit o secetă extremă: râurile s-au uscat, vitele au murit, iar oamenii au migrat în căutarea apei. Lipsa de alimente a forțat importurile de cereale din Statele Unite, agravate de perturbarea comerțului pe fondul conflictelor regionale.
După erupția vulcanului Tambora din 1815, tefra din atmosferă a cauzat ani de ceruri cețoase și apusuri de soare roșii vii, reflectate în operele de artă mai sumbre ale vremii. Studiile picturilor din 1500–1900 arată o legătură clară între erupțiile vulcanice și utilizarea sporită a nuanțelor de roșu, așa cum se observă în lucrările lui J. M. W. Turner. Efecte atmosferice similare au urmat erupțiilor vulcanului Krakatoa din 1883 și ale vulcanului Pinatubo din 1991.
„Anul fără vară” a stimulat schimbări culturale și sociale majore. Culturile de cereale distruse au inspirat inventarea precursorului bicicletei de către Karl Drais, au determinat migrația din New England către Midwest și au contribuit la declinul populației din Vermont, inclusiv mutarea familiei lui Joseph Smith, care a dus la fondarea Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă.
În Europa, vremea mohorâtă i-a ținut pe Mary Shelley, Lord Byron și pe alții în interior, rezultând pere cunoscute ca Frankenstein, Vampirul și poemul lui Byron, Întunericul. Chimistul Justus von Liebig, care a trăit foametea în copilărie, a fost ulterior pionier în utilizarea îngrășămintelor minerale.
Surse:
- Gillen D’Arcy Wood – Tambora: Erupția care a schimbat lumea (2014).
- William K. Klingaman și Nicholas P. Klingaman – Anul fără vară: 1816 și vulcanul care a întunecat lumea și a schimbat istoria (2013).
Foto: Caspar David Friedrich – Doi oameni pe malul mării.
Citește și:
Marele incendiu al Londrei din 1666
Cum s-a schimbat Portugalia după cutremurul din 1755 care a zguduit Lisabona
