Ce împărați și regi au vizitat Gara Cluj de-a lungul secolelor

Clujul are una dintre cele mai impunătoare gări din această parte a Europei. Ea a fost realizată de unii dintre cei mai bine cotați arhitecți de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX și are o istorie bogată: în Gara Cluj au ajuns numeroși regi și împărați, dar și zeci de mii de răniți de război.

Povestea Gării Cluj a început în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când întreaga Europă miza pe dezvoltarea rețelelor de căi ferate. Clujul nu a făcut excepție, iar prima gară a orașului a fost proiectată de un arhitect austriac, cu origini albaneze, născut în Veneția, cavalerul Karl von Ghega.

Primul tren a plecat din Cluj spre comuna Baciu, în anul 1869. Un an mai târziu, în 1870, a fost inaugurată calea ferată Cluj – Oradea, iar trei ani mai târziu a fost inaugurată calea ferată care lega Clujul de nodul feroviar din localitatea Războieni. Calea ferată spre Oradea a rămas principala legătură feroviară a Clujului. În 1890, pe acest tronson, circulau zilnic trei trenuri obișnuite de pasageri și două trenuri expres. În anul 1893, din Gara Cluj, pleca și un tren orășenesc, care lega zona Gării de actuala Piață a Unirii, din centrul orașului.

În anul 1902, întregul trafic ulferoviar a fost regândit. Autoritățile au renunțat la trenul orășenesc, din cauza numeroaselor accidente. De asemenea, clădirea gării a fost mărită și înfrumusețată de arhitectul Franz Pfaff. Era unul dintre cei mai bine cotați arhitecți din Imperiul Austro-Ungar, cel care a proiectat și gările din Bratislava, Zagreb, Vârșeț, Debrețin, Kosice sau Seghedin. În România, el a mai proiectat gări în Arad, Satu Mare sau Carei.

Gara Cluj a primit, până în anul 1918, vizitele împăraților austro-ungari Franz Jozef și Carol I, dar și vizitele Regelui Carol I al României, așa cum aflăm din jurnalul său, editat și publicat de profesorul Vasile Docea. În timpul Primului Război Mondial, în Gara Cluj a fost amenajată o unitate sanitară, prin care au trecut zeci de mii de răniți. După Marea Unire, prin Gara Cluj au trecut Regele Ferdinand I și Regina Maria, Regele Carol al II-lea și Regele Mihai I. În timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, în anul 1944, Gara Cluj a fost bombardată de aviația americană și apoi refăcută. Cea mai recentă vizită a Trenului Regal în Gara Cluj a avut loc în toamna anului trecut, atunci când Majestatea Sa Margareta a României a devenit Doctor Honoris Causa al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară.

CITEȘTE ȘI:

Un sanctuar din Sarmisegetuza Regia, vandalizat de pakistanezi

Ziua în care Mihai I a fost uns rege și în care Carol al II-lea își făcea bagajele

 

Related posts

3 Thoughts to “Ce împărați și regi au vizitat Gara Cluj de-a lungul secolelor”

  1. […] De Claudiu Padurean – 06/09/2023 0 Share Facebook Twitter WhatsApp Linkedin Clujul are una dintre cele mai impunătoare gări din această parte a Europei. Ea a fost realizată de unii dintre cei mai bine cotați arhitecți de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX și are o istorie bogată: în Gara Cluj au ajuns numeroși regi și împărați, dar și zeci de mii de răniți de război, potrivit ClujToday.ro. […]

  2. Superba gara, am fost de cateva ori si merita sa fie vazuta de oricine.

Leave a Comment