Revolta Boxerilor a fost o rebeliune anti-străini, anti-imperialistă și anti-creștină în China de Nord, condusă de Societatea Pumnilor Drepți și Armoniosi, cunoscută sub numele de „Boxerii”. Ea fost suprimată de Alianța celor Opt Națiuni.
Potrivit lui John King Fairbank, până în 1894, misiunile creștine din China au avut un succes limitat, cu peste 1.300 de misionari protestanți și 750 de misionari catolici, cu foarte puțini oameni convertiți dintr-o populație de 400 de milioane. Resentimentul tot mai mare față de imperialismul cultural a alimentat Revolta Boxerilor, în timpul căreia au fost atacați misionarii și mii de creștini chinezi au fost uciși.
Gruparea Pumnii drepți și armoniosi, sau „Boxerii”, a apărut în Shandong, o regiune cunoscută pentru diverse rebeliuni și societăți marțiale și secte religioase. Practicând posesiunea spirituală și artele marțiale, boxerii pretindeau că sunt invulnerabili la armele occidentale. Boxerilor li s-au alăturat mulți săteni tineri, șomeri, atrași de șansa de a rezista influenței străine și de „purificarea” Chinei.
În 1895, Yuxian, pe atunci prefect al Prefecturii Cao, a cooperat cu Societatea Săbiilor Mari, formată inițial pentru a lupta împotriva bandiților. Tensiunile au crescut pe măsură ce misionarii catolici i-au protejat pe convertiți, estompând liniile dintre bandiți și creștini.
După ce Săbiile mari au atacat proprietățile catolice, Yuxian i-a executat pe unii lideri sub presiune diplomatică. Astfel, societățile marțiale secrete precum Baguadao au proliferat, deschizând calea boxerilor. Lideri precum Zhu Hongdeng, care erau concentrați pe valorile tradiționale și pe sentimentul anti-străin, și-au adunat adepții cu scopul de a „Reînvia Qing-ul și distruge străinii”, țintindu-i pe misionari și convertiții creștini chinezi ca inamici.
Împărăteasa Cixi, influențată de forțele conservatoare, a susținut mișcarea boxerilor
Incidentul Juye din 1897 a fost Un factor cheie declanșator al Rebeliunii Boxerilor, în care rebelii au încercat să-l omoare pe preotul german Georg Stenz, acuzat că a violat femei chineze, dar au ucis în schimb doi misionari. Germania a răspuns prin ocuparea golfului Jiaozhou, declanșând o luptă a concesiilor din partea altor puteri.
Germania a preluat controlul în Shandong, în timp ce Rusia, Franța, Marea Britanie și Japonia au revendicat alte sfere de influență în toată China. Ocupațiile străine au alimentat resentimentele, în 1898, boxerii au atacat un sat creștin din Liyuantun datorită unui templu care a fost transformat în biserică, marcând prima lor utilizare a sloganului „Sprijiniți Qing-ul, distrugeți străinii”.
În octombrie 1899, boxerii s-au autointitulat „Miliția Unită în Dreptate” pentru a părea legitimi. Valul de violențe în creștere împotriva misionarilor și creștinilor a dus la reacții militare străine și la confiscări de teren. Au crescut temerile populației în legătură cu activitatea misionară care credeau că face parte din planurile imperialiste de colonizare a Chinei.
Între timp, reforma eșuată a celor „o sută de zile” a lăsat Qing-ul slăbit. Confruntându-se cu o criză națională pusă pe seama agresiunii străine, elita Qing a început să-i vadă pe boxeri ca aliați împotriva puterilor străine, în ciuda corupției pe scară largă și a eșecului de a proteja oamenii de rând de violența organizației.
În ianuarie 1900, împărăteasa văduvă, Cixi, influențată de forțele conservatoare, a susținut mișcarea boxerilor, ducând la tensiuni cu puterile străine. Boxerii s-au extins spre nord, unde au atacat creștinii și oficialii. Pe 30 mai, diplomații străini au cerut întăriri militare, iar o forță multinațională de 435 de militari a sosit la Beijing. Până pe 5 iunie, boxerii au întrerupt calea ferată către Tianjin și au izolat orașul.
În timpul Revoltei Boxerilor au fost uciși zeci de mii de creștini chinezi
Pe 11 iunie, diplomatul japonez, Sugiyama Akira, a fost ucis de trupele generalului Dong Fuxiang. În aceeași zi, ministrul german Clemens von Ketteler a executat un boxer capturat, provocând un nou atac violent asupra stabilimentelor creștine din Beijing. Forțele străine, inclusiv soldați ai Marinei SUA, și-au apărat pozițiile, în timp ce creștinii chinezi au fost masacrați din răzbunare.
În timpul Revoltei Boxerilor, au fost uciși aproximativ 136 de misionari protestanți, 53 de copii, 47 de clerici catolici și zeci de mii de creștini chinezi. Victimele protestante au fost numite „Martiri din China din 1900”.
Masacrele au avut loc în nordul Chinei, făcute de boxeri și trupe guvernamentale. În iunie 1900, guvernatorul Shanxi Yuxian a impus politici anticreștine brutale. Pe 9 iulie, el a executat 44 de misionari străini și familiile acestora în masacrul de la Taiyuan. Până la sfârșitul verii, peste 2.000 de creștini chinezi au pierit numai în Shanxi. În 1902 au fost canonizați 222 de martiri ortodocși ruso-chinezi, inclusiv Chi Sung (Sf. Mitrofan), a fost prima canonizare locală din ultimele două secole.
În timpul Rebeliunii, Alianța celor Opt Națiuni a ocupat Beijingul, Tianjin și provincia Zhili, în timp ce Rusia a ocupat Manciuria. Protecția reciprocă a Chinei de Sud-Est, condusă de guvernatorii Han, a împiedicat ocuparea ulterioară, sfidând declarația de război a curții Qing.
Trupele străine, în special germane, ruse și japoneze, au fost brutale, ele au comis execuții în masă, jafuri și violuri. Infamul „Discurs hun” al lui Kaiser Wilhelm al II-lea i-a încurajat pe soldații germani să nu arate milă.
Eșecul Rebeliunii Boxerilor a slăbit autoritatea dinastiei Qing
Jaful era în plină desfășurare, cu licitații zilnice organizate la Beijing. William Scott Ament a condus expediții punitive și a confiscat proprietăți. Bandierii manciu, dintre care mulți i-au susținut pe boxeri, s-au confruntat cu masacre, iar oficialii manciu au fost executați sau forțați să se sinucidă.
Eșecul Rebeliunii Boxerilor a slăbit autoritatea dinastiei Qing, a redus sprijinul pentru reforme și a răspândit sentimentul revoluționar. Numărul revoltelor a crescut, mai ales în sud, alimentând ascensiunea Alianței Chineze (Tongmenghui), care mai târziu a devenit Kuomintang.
Cixi s-a întors la Beijing, deoarece puterile străine au văzut dinastia Qing ca un mijloc de control. Qing a încercat diverse reforme, inclusiv desființarea examenelor imperiale și modernizarea guvernării, dar acestea nu au reușit să prevină căderea acesteia în Revoluția Xinhai din 1911.
Ocuparea Manciuriei de către Rusia a amenințat politica ușilor deschise. Decizia președintelui american, McKinley, de a desfășura trupe fără aprobarea Congresului a marcat o schimbare în puterile de război prezidențiale, un precedent extins ulterior de Theodore Roosevelt.
Foto: Soldații americani luptă cu boxerii rebeli, 1900 – copie a picturii sergentului John Clymer.
CITEȘTE ȘI:
Pagina de istorie: Când Mao Zedong a exterminat vrăbiile din China
Zheng He a fost cel mai mare explorator chinez
