Ideea unei legături între nazism și ocultism a apărut în teorii și speculații încă de la cel de-al Doilea Război Mondial și a câștigat o popularitate reînnoită în anii 1960, când a devenit o temă recurentă în cultura populară.
Cartea „Rădăcinile oculte ale nazismului” din 1985 de Nicholas Goodrick-Clarke, explorează legăturile dintre ideile oculte și nazism, concentrându-se pe ariosofie, o mișcare rasistă-ocultă din Germania și Austria secolelor XIX-XX.
El susține că miturile și fanteziile au modelat gândirea autoritară, urmărind rădăcinile ariosofiei în mișcarea Volkisch și influența acesteia asupra grupurilor antisemite și naționaliste care au alimentat Partidul Nazist timpuriu, unele legături au ajuns la figuri precum Heinrich Himmler.
În lucrarea „Rădăcinile oculte ale nazismului”, Goodrick-Clarke a criticat literatura senzaționalistă „ocultă nazistă” ca fiind slab documentată și plină de afirmații false despre grupuri precum Societatea Thule sau presupusa inițiere a lui Hitler.
Demontarea miturilor despre ocultismul nazist
I-a numit pe autorii acesteia „cripto-istorici”. Mai târziu, în „Soarele negru” (2002), a reluat subiectul, urmărind fascinația postbelică pentru ocultismul nazist și popularizarea acestuia în cultura populară. El a susținut că antisemitismul extrem al nazismului, idolatrizarea lui Hitler și scurta dominație asupra Europei i-au conferit o aură a răului, care până în anii 1960 evoluase într-o „mistică” care alimenta cărți, thrillere și filme rupte de contextul istoric.
Lucrarea „Rădăcinile oculte ale nazismului” este lăudată pentru că a risipit miturile senzaționale despre ocultismul nazist și s-a concentrat în schimb pe influența culturală a ariosofiei. Cercetători precum Anna Bramwell, Martyn Housden și Jeremy Noakes notează că, deși ideile ariosofice au colorat aspecte ale ideologiei naziste, ele nu au cauzat nazismul.
Cartea evidențiază modul în care ocultiștii germani și austrieci, la fel ca liderii naziști, au fost atrași de credințe rasiste, volkisch. Lucrarea lui Peter Merkl susține acest lucru arătând că primii susținători naziști reflectau tradiții naționaliste și antisemite adânc înrădăcinate în societatea germană. În schimb, miturile populare – cum ar fi cel al faptului că Hitler l-ar fi întâlnit pe Lanz von Liebenfels în copilărie – sunt invenții nefondate.
Unde s-a situat ocultismul nazist între propagandă și legendă
Primele afirmații despre ocultismul nazist datează de la Lewis Spence (1940), care a legat scrierile lui Alfred Rosenberg de idei păgâne și anticreștine. Acuzațiile despre posedarea demonică a lui Hitler provin din surse nesigure, precum Hermann Rauschning și relatări amplificate de August Kubizek.
Hitler deținea lucrări legate de ocultism, inclusiv „Magia” de Ernst Schertel, dar nicio dovadă nu arată o influență reală. Teosofa Alice Bailey și adepții săi l-au descris pe Hitler ca fiind un canal al „Forțelor Întunecate”, în timp ce alții au susținut că Dietrich Eckhart i-a oferit îndrumări mistice.
Teoriile conspirației despre o „Nouă Ordine Mondială” condusă de naziști și contactele cu Aleister Crowley sau clarvăzătorul Erik Jan Hanussen rămân nefondate. Per total, majoritatea acestor afirmații reflectă mai degrabă mituri și speculații decât fapte.
Expediția SS din 1939 în Tibet este adesea prezentată ca fiind ocultă în documentare precum „Expediția lui Hitler în căutarea Sfântului Graal”, dar dovezile arată contrariul. Raportul lui Ernst Schafer a respins astfel de afirmații ca fiind opera unor „șarlatani”, iar cercetători precum Reinhard Greve și Marco Dolcetta nu au găsit nicio legătură reală cu ocultismul nazist, în ciuda teoriilor senzaționaliste ulterioare.
Surse:
- Nicholas Goodrick-Clarke – Rădăcinile oculte ale nazismului (1985).
- Peter Staudenmaier – studii despre legătura dintre ocultism, ecologie și fascism.
Foto: Satan stă pe tronul său în centrul unui sabat al vrăjitoarelor. Gravură liniară, secolul al XVIII-lea, după B. Spranger.
Citește și:
