TIFF 2011, un festival care calcă pe covorul roşu al cinematografiei internaţionale

Clujul se pregăteşte pentru cea de-a zecea ediţie a celui mai important eveniment cinematografic din România – Festivalul Internaţional de Film Transilvania – TIFF, care în acest an se desfăşoară în perioada 3-12 iunie. Organizatorii au anunţat că mai mult ca în oricare altă ediţie, TIFF va surprinde publicul cinefil în acest an cu o ofertă cinema extrem de tentantă, cu producţii de senzaţie, dar şi evenimente conexe, precum concerte, expoziţii, dezbateri, conferinţe, şi multe alte evenimente surpriză. Astfel, Clujul, timp de zece zile, va deveni o veritabilă capitală cinematografică europeană. Publicul cinefil se va putea bucura de toate aceste evenimente, şi multe altele, în locaţii deja consacrate, precum cinematograful „Florin Piersic” (fostul cinema „Republica”), sălile cinema de la Arta şi Victoria sau spectaculosul spaţiu în aer liber din Piaţa Unirii. Incepând cu această ediţie, organizatorii intenţionează să facă festivalul mai prezent în cartierele Clujului prin crearea unor spaţii de proiecţie în afara zonei centrale a oraşului. TIFF, după perioada 3-12 iunie de la Cluj, va ajunge si la Sibiu, între 15-19 iunie, cu o selecţie de filme din festival. Recent, festivalul TIFF de la Cluj a fost acreditat de Federaţia Internaţională a Asociaţiilor Producătorilor de Film (FIAPF). Acreditarea FIAPF conferă o etichetă a calităţii festivalului şi contribuie la dezvoltarea acestuia, garantându-i o promovare eficientă printre profesioniştii din întreaga lume. TIFF a ajuns astfel într-o companie selectă, alcătuită din 40 de alte festivaluri competitive din toată lumea.

Read More

Limitless (2011)

Inspirat din romanul „The Dark Fields” al autorului Alan Glynn, filmul „Limitless” il are in centrul actiunii pe tanarul si ratatul scriitor Eddie Morra, care se confrunta cu o acuta lipsa de inspiratie si nu este publicat de nicio editura. Atunci cand un vechi prieten ii ofera spre testare un medicament neomologat care ii permite sa foloseasca intregul potential al creierului sau, Eddie se transforma intr-o versiune perfecta a lui insusi, devenind mai rapid, mai carismatic, mai intuitiv si mai inteligent atata vreme cat se afla sub influenta acestei substante de origine necunoscuta.

Read More

Just Go with It (2011) / Nevasta de imprumut

Un chirurg plastician, care se teme sa isi intemeieze o familie sau sa se implice intr-o relatie serioasa, o minte pe amanta lui mult mai tanara ca este casatorit si are doi copii, dar ca intentioneaza sa divorteze in viitorul apropiat. Atunci cand iubita doctorului ii gaseste verigheta ascunsa intr-un buzunar si observa ca barbatul nu are pe degetul inelar de la mana stanga niciun semn care sa indice faptul ca ar purta in mod constant acest simbol al mariajului, incepe sa suspecteze ca amantul nu ii spune adevarul si il someaza sa i-o prezinte pe sotia lui, amenintand sa il paraseasca in cazul in care nu ii face pe plac.

Read More

Mars Needs Moms (2011)

Bazata pe cartea ilustrata pentru copii cu acelasi titlu a autorului Berkeley Breathed publicata in anul 2007, animatia SF „Mars Needs Moms!” il are in centrul actiunii pe Milo, un baiat in varsta de 9 ani, care are impresia ca mama lui nu face altceva decat sa il oblige sa manance broccoli si morcovi, sa duca gunoiul, sa pliveasca buruienile din gradina si sa isi faca temele. Dupa ce rebelul Milo declara ca mamele nu sunt bune la nimic si coloreaza in purpuriu chipul surorii sale in varsta de 5 ani, mama il trimite in camera lui si il pedepseste pentru tot restul verii, iar copilul adormit nu aude zgomotul pe care il face o nava spatiala aterizata in fata casei lor.

Read More

La bani, la cap, la oase (2010)

Doi recuperatori, unul român şi celălălt basarabean, sunt implicaţi fără voie în jefuirea unei maşini bancare. Jaful fusese plănuit concomitent de mai multe persoane: un traficant de arme rus, un albanez care conduce o reţea de traficanţi de droguri, o tânără funcţionară de la bancară ce e plină de datorii şi o mare escroaca ce trage sforile din mănăstirea unde s-a ascuns. Niciunul dintre cei ce vor să jefuiască banca nu cunoaşte planurile celorlalţi.

Read More

Morning Glory (2010) / Matinal cu scandal

Becky Fuller este o tanara si ambitioasa producatoare de televiziune, concediata de la un post local de stiri, care accepta provocarea noului sef Jerry Barnes de a revitaliza matinalul „Daybreak”, ale carui ratinguri sunt extrem de scazute. Desi are suficiente probleme incercand sa ascunda relatia amoroasa cu producatorul Adam Bennett, Becky se confrunta cu obstacole aparent insurmontabile atunci cand il angajeaza la emisiune pe Mike Pomeroy, un prezentator de stiri cu o cariera stralucita in spate, care a demisionat de la precedentul serviciu pentru ca era nemultumit de formatul programului pe care il modera. Intrucat

Read More

The Killer Inside Me (2010) / Ucigas în mine

Bazat pe romanul omonim al autorului Jim Thompson, filmul „The Killer Inside Me” il are in centrul actiunii pe ajutorul de serif Lou Ford, care este considerat un stalp al comunitatii in oraselul Central City din Texas si este apreciat de catre localnici pentru tratamentele lipste de mila pe care le aplica criminalilor. Desi pare calm, rabdator si chiar plictisitor, Lou Ford ascunde un secret intunecat si sumbru, care isi are radacinile in copilarie si care il transforma din cand in cand dintr-un om al legii intr-un criminal sociopat si maniac. In adolescenta, Lou a abuzat sexual o fata si a fost pe punctul de a fi trimis la inchisoare pentru aceasta infractiune, insa fratele sau adoptat pe nume Mike a luat vina asupra lui si l-a salvat de rusine. In prezent, Lou Ford are o relatie amoroasa stabila cu profesoara

Read More

Umilinta (2011)

Dumitru, poreclit „Umilinţă”, e anti-eroul satului românesc, un „nebun” care îşi cară în spate o vinovăţie despre sursa căreia nu aflăm decât în a doua parte a filmului. Bărbatul şi-a impus să nu vorbească şi a acceptat că rolul său e să fie victima preferată de ceilalţi săteni, care fac şi pe procurori şi pe judecători şi pe călăi şi îl fac de ocară şi de batjocură mereu, ba îl mai şi bat. Numai că aceşti săteni care îl judecă şi pedepsesc aspru pe Dumitru sunt ei înşişi nişte hoţi, criminali şi habotnici fără scrupule. În faţa gloatei de săteni mereu gata de harţă, „Umilinţă” are un singur aliat, pe copilul Marinică.Filmul respiră prin toţi porii ironie şi arată satul sub forma unui Purgatoriu cu pretenţii de Rai, dar unde lucrurile merg ca în Iad.

Read More