Otello – o nouă interpretare

De Mihai MăniuțiuA nimici, desigur, nu-i mare lucru, oricărui declasat, oricărui jalnic resentimentar stându-i în putinţă să veştejească, într-o clipă de bezmetică răzvrătire, ceva din splendoarea lumii; dar a ajunge la conturarea reflexivă şi deplin conştientă a unei atotcuprinzătoare pasiuni a distrugerii, care ţinteşte exclusiv frumuseţea şi desăvârşirea în bine a făpturii umane, e cu totul altceva decât o complicitate anarhică şi fugară cu întunericul. Iago nu se mulţumeşte să lovească aiurea, în stânga şi în dreapta, el va voi să vicieze însuşi principiul viu al frumuseţii (întrupat în Desdemona şi reprezentat prin cultul religios pe care Otello îl dedică soţiei sale). Iago, în virtutea credinţei sale într-un dumnezeu malign, atacă acest principiu al frumuseţii, dorind să-l facă să moară prin el însuşi, dorind să-l vadă degradându-se şi să-şi proclame astfel neînsemnătatea, nimicul. În Otello de Verdi conflictul fundamental e de ordin religios.

Read More

Trupa de teatru a Palatului Copiilor din Cluj, apreciată în Italia

„Préambule”, trupa de teatru în limba ranceză a Palatului Copiilor din Cluj Cluj a participat la mijlocul lunii februarie, în Italia, la Piano di Sorrento, la evenimentul Campus College ce a cuprins ateliere de teatru şi diverse activități si jocuri în limba franceză. Elevii clujeni au participat alături de cei italieni de la școli gimnaziale din zona orașului Napoli.

Read More

Actriţa Luminiţa Gheorghiu, imaginea TIFF 2013

Un concept inedit în istoria campaniilor de imagine TIFF îi aduce laolaltă pe regizorul Cristi Puiu și pe una dintre actrițele sale preferate, într-un moment de glorie al cinema-ului românesc. Actriţa Luminița Gheorghiu, elogiată de presa internațională pentru rolul din Poziția copilului (regia Călin Netzer), filmul premiat cu premiul „Ursul de Aur” la Berlin, este imaginea celei de-a 12-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania – TIFF (31 mai – 9 iunie, Cluj-Napoca). Actrița va fi distinsă cu Premiul de excelență în cadrul galei de închidere a ediţiei din acest an a TIFF. „Ideea de plecare a fost aceea de a provoca o întâlnire între două personalității definitorii ale filmului românesc: regizorul Cristi Puiu și actrița Luminița Gheorghiu. Consider că între cei doi artiști există o alchimie fantastică, de aceea i-am acordat lui Puiu carte blanche în imaginarea campaniei vizuale a festivalului din acest an, a posterului și a spotului promoțional. Nu e o campanie tradițională, în sensul publicitar al cuvântului, ci o serie de secvențe și de instantanee, de momente de cinema pur”, a mărturisit Mihai Chirilov, directorul artistic al festivalului.

Read More