România, între aliatul strategic şi aliatul oportun

Este limpede că suntem o ţară într-un provizorat istoric, în care stupidul joc de interpretare a situaţiilor conform unor strategii culese din managementul emoţiilor planează inclusiv în exprimarea politică şi chiar geopolitică. Nu vreau să cred că ne situăm pe lângă evenimente şi acţiuni permisibile, care ne-ar sorta într-o elită a factorilor decizionali din regiunea în care respirăm. Uneori, ne decidem singuri soarta şi singuri ne mutilăm viitorul.

Read More

Prinţesa care vorbeste cu ingerii

Prinţesa Martha Louise este fiica cea mai mică a regelui Harald al Norvegiei şi a reginei Sonja. Încă de când era copil, a descoperit că poate citi gândurile şi simţi stările oamenilor şi a început să intre în contact cu entităţile angelice.Continuând să aibă încredere în percepţiile ei, şi-a finalizat studiile şi şi-a luat diploma de psihoterapeut, fiind foarte atrasă de terapiile alternative.

Read More

1 Mai, “Ziua Muncii”

Câţi, oare, dintre noi, îşi mai aduc aminte de semnificaţia zile de 1 Mai? Cred că foarte puţini. Marea majoritate a românilor – şi mă refer la cei trecuţi de o anumită vârstă – o asociază cu o sărbătoare a statului comunist. Alţi – cei mai tineri – o privesc, probabil, drept motiv de zi liberă cu mici, bere, cluburi, etc. semnificaţia ei reducându-se doar la distracţie.

Read More