Marele Zid Chinezesc este un ansamblu de fortificații construite de-a lungul granițelor istorice din nordul Chinei pentru protecția împotriva invaziilor nomade din stepa eurasiatică. Cea mai mare parte a structurii rămase a fost construită de dinastia Ming (1368–1644) și a reprezentat realizările inginerești ale acestora deoarece zidul a fost crucial pentru apărare și a simbolizat puterea și unitatea Chinei.
În epca de primăvară și toamnă (secolele VIII-V î.e.n.), statele chineze precum Qin, Zhao și Yan au costruit fortificații din piatră, pământ zdrobit și pietriș pentru a se apăra împotriva armatelor mai mici. Regele Zheng de Qin, mai târziu Qin Shi Huang, a unificat China în 221 î.e.n. și a demontat zidurile interne pentru a centraliza puterea în timp ce a construit noi ziduri nordice pentru a se apăra de imperiul Xiongnu.
Zidurile Qin au fost construite dn materiale locale cum ar fi pietrele de munte și pământul presat, dar nu au fost concepute ca niște granițe permanente, ci doar ca niște apărări strategice. Majoritatea s-au erodat de-a lungul timpului. Construcția lor a fost dificilă, estimările sugerează că au murit sute de mii de muncitori.
Dinastiile ulterioare, inclusiv Han și Sui, au reparat sau extins aceste ziduri,iar dinastiile nordice precum Liao și Jin, și-au construit ziduri mai la nord, în zonele prezente în Mongolia Interioară și în Mongolia modernă.
În secolul al XIV-lea, dinastia Ming a reînviat conceptul Marelui Zid, după ce a suferit înfrângeri precum Bătălia de la Tumu, care a expus vulnerabilitățile către atacurile mongole. Pentru a proteja granița de nord, au fost construite ziduri folosind materiale mai rezistente precum cărămizi și piatră și au fost adăugate până la 25.000 de turnuri de veghe. Secțiunile cheie din apropierea Beijingului au fost consolidate, în special sub generali precum Qi Jiguang.
Marco Polo nu a menționat de marele zid în călătoriile sale din China
De asemenea, Ming a construit „Zidul Liaodong” pentru protecția provinciei Liaodong, folosind în primul rând costrucții din pământ și șanțuri. În ciuda acestor apărări, manciurienii au spart zidul în 1644 e.n., ajutați de generalul Ming Wu Sangui, fapt ce a facilitat cucerirea Beijingului și înființarea dinastiei Qing.
Sub domnia Qing, construcția Marelui Zid a încetat pe măsură ce imperiul s-a extins dincolo de el. În schimb, Palisada de salcie a fost construită în Manciuria pentru a limita migrația chineză Han, mai degrabă decât pentru apărare.
Vizitatorii europeni care au fost în China în secolele al XIII-lea și al XIV-lea, precum Marco Polo și William de Rubruck, nu au menționat despre Marele Zid, sugerând semnificația sa redusă în timpul dinastiei Yuan. Călătorul nord-african Ibn Battuta, care a vizitat China în secolul al XIV-lea, a auzit legende despre zid, dar nu a putut verifica existența acestuia, asociindu-l cu povestea coranică a lui Dhul-Qarnayn.
Marele Zid chinezesc măsoară peste 20.000 de km
În secolul al XVI-lea, au început să apară relatări europene despre Marele Zid, cum ar fi cele ale lui Joao de Barros și Gaspar da Cruz, deși niciun european nu l-a văzut până când iezuitul portughez Bento de Gois a vizitat Pasul Jiayu în 1605. Până în secolul al XIX-lea, după ce China a primit străini după Războaiele Opiului, Marele Zid a devenit o atracție turistică majoră, iar jurnalele de călătorie au contribuit la reputația sa globală și la mitologizarea lui.
Definirea „Marelui Zid” este complexă, deoarece include diverse elemente precum ziduri, șanțuri, fortărețe și bariere naturale. În 2012, Administrația Națională a Patrimoniului Cultural din China a identificat 10.051 de secțiuni ale zidului, 1.764 de șanțuri, 29.510 de clădiri și 2.211 de fortificații, cu un total de 21.196 km.
Numai Marele Zid din epoca Ming măsoară 8.850 km, combinând ziduri, tranșee și apărare naturală. Zidurile anterioare și alte ziduri dinastice se întind pe alte mii de kilometri, cu vestigii semnificative în Mongolia Interioară (31%) și Hebei (19%).
Foto: Marele Zid așa cum este descris de Thomas Allom în 1845.
CITEȘTE ȘI:
