Inspectoratul de Poliție al județului Cluj a cerut Consiliului Județean(CJ) sprijin în legătură cu amplasarea unor camere video care să supravegheze traficul de pe principalele drumuri de acces în județ. Preşedintele CJ, Alin Tişe, a anunţat că a dat curs solicitării IPJ Cluj şi a organizat licitaţia publică pentru achiziţionarea a 10 camere de supraveghere , într-o primă fază.Amplasarea de astfel de camere ar crește nivelul de siguranță în trafic, iar munca polițiștilor ar fi mai ușoară, în condițiile în care, numai în ultimul an, aceștia s-au confruntat cu numeroase infracționalități. Președintele CJ a decarat că „după jaful de la Banca Transilvania, dar şi după alte infracţiuni care au avut loc în ultimul timp, reprezentanţii Poliţiei clujene au fost de părere că un sistem video de supraveghere le-ar fi de mare ajutor. Am spus de la bun început că, dacă vor obţine toate avizele necesare pentru amplasarea acestor camere, noi vom furniza fondurile necesare pentru a le achiziţiona”. În acest sens, CJ a organizat o licitație la care s-au înscris până acum trei societăți: Asivideo, Casido şi Interalarm, însă numai firma cu cea mai avantajoasă ofertă financiară va avea câștig de cauză.
Banii alocați pentru achiziționarea camerelor provin din bugetul Autorității Teritoriale pentru Ordine Publică (ATOP), iar valoarea estimată a contractului de furnizare a lor este de 58.824 lei fără TVA. Camerele vor fi administrate prin intermediul a cinci calculatoare, iar informaţiile stocate vor fi folosite doar de către IPJ.