Cafeaua este una dintre cele mai consumate băuturi de pe planetă. Producţia de cafea a ajuns la un asemenea nivel încât afectează mediul înconjurător de pe întinse regiuni ale Terrei.
În ultimii 30 de ani, cererea tot mai mare pentru cafea a dus la o creştere de 60% a producţiei, potrivit Organizaţiei Internaţionale a Cafelei, după cum scrie Mediafax. Oamenii de ştiinţă trag astfel, un semnal de alarmă şi încearcă să găsească o alternativă durabilă, adică cafeaua produsă în laborator. De la defrişare la o utilizare ridicată a resurselor de apă şi energie, cercetările arată că această creştere a producţiei de cafea are un efect distructiv asupra planetei. În Brazilia, cel mai mare producător de cafea din lume, s-au înregistrat cele mai mari defrişări ale pădurii amazoniene din ultimii 15 ani. Aproximativ 13 mii de kilometri pătraţi, s-au pierdut între august 2020 şi iulie 2021, reprezentând o creştere cu 22 la sută faţă de anul precedent. Producţia de cafea are nevoie şi de foarte multă apă şi energie. În acelaşi timp, industria cafelei este şi vulnerabilă la schimbările climatice. În decursul anului trecut, Brazilia s-a confruntat cu valuri de îngheţ şi secetă în iunie, care au afectat serios producția de cafea, preţul pe piață ajungând să atingă maximul ultimilor şapte ani. Experţii în domeniu spun că preţurile vor continua să crească având în vedere instabilitatea actuală a pieţelor de comercializare, precum şi incertitudinile legate de producţiile viitoare de cafea din Brazilia, Vietnam şi Columbia, ceai mai mari producători de pe planetă.
Cafea de laborator
Pe altă parte, oamenii de ştiinţă din Finlanda încearcă să vină cu o alternativă durabilă, cafeaua cultivată în laborator, însă cu o tehnologie de producere a acesteia foarte costisitoare ce necesită investiţii majore. Centrul de Cercetare Tehnică VTT din Finlanda a produs cu succes primele celule de cafea într-un bioreactor prin agricultură celulară, în încercarea de a obține cafea altfel decât sub forma cultivării ei pe terenuri agricole. Însă nu se lucrează cu boabe de cafea ca materie primă, ci cu pulbere liofilizată produsă în laborator, după cum afirmă cercetătorul finlandez Heiko Rischer, directorul institutului VTT . El mai spune că ar putea dura cel puţin patru ani până când cafeaua cultivată în laborator va primi aprobare, chiar dacă deja există un interes puternic în realizarea produsului.
(foto: vieneland.ro)