Băsescu, despre alianţa PSD-PNL: “De ce premierul propus este ţinut la distanţă de deciziile importante?”

Candidatul la preşedinţie Traian Băsescu a criticat dur alianţa dintre PSD+PC şi PNL, încheiată miercuri. În opinia sa, faptul că deciziile importante de acest fel se iau la sediile unor firme private şi nu la partide este un semnal de alarmă.”Credeţi că a discutat cineva cum să-i scoată pe cetăţeni din criză, sau au discutat cum să profite de criză oameni ca Iliescu, Voiculescu, Hrebenciuc? Este corect ca întâlniri în care se decid lucruri de o asemenea importanţă să se desfăşoare pe ascuns? De ce au înţeles aşa transparenţa? Aşa înţelege transparenţa domnul Geoană?” s-a întrebat Băsescu, într-un discurs susţinut miercuri la sediul său de campanie.
Preşedintele în funcţie este intrigat de faptul că premierul propus de această alianţă, Klaus Iohannis nu a luat până acum parte la aceste întâlniri.
“De ce primul ministru al acestei alianţe este ţinut departe de aceste lucruri importante. Ce fel de independenţă va avea faţă de cei care iau deciziile. Se pare că, într-adevăr va fi absolut independent de orice decizie. Aş constata că se confirmă că liderii acestei alianţe au căutat o soluţie în care altcineva să ia deciziile în locul primului ministru” a mai spus Traian Băsescu.
Preşedintele s-a întrebat retoric de ce la toate discuţiile despre guvernare a lipsit tocmai Klaus Iohannis. “Eu îi văd pe mogulii ăştia ca pe nişte rechini. Se învârt în jurul datei de 6. Aceea este prada. Ziua de 6 nu le va aduce bucurie.. Sunt hotărât să nu-i las să-şi înhaţe prada.Se confirmă ideea că Alianţa aceasta ia decizii în lipsa primului ministru. Îl consider pe Iohannis un om onest, dar în mod categoric, în spatele lui sunt aşezaţi mogulii. Domnul Iohannis nu a realizat în ce se bagă” a mai afirmat Băsescu.
Şeful statului a mai acuzat triada oamenilor de afaceri Voiculescu- Vântu- Patriciu că au avut un cuvânt hotărâtor în crearea noi majorităţi de guvernare Iohannis.
“La domnul Voiculescu s-a discutat strategia politică, la dl Patriciu strategia economică şi la dl Vântu privatizările. Putem să ne punem câteva întrebări. Este corect ca oameni politici importanţi să fie convocaţi la sediul firmelor mogulilor? Şi toate astea pentru a se discuta la sediul firmelor mogulilor lucruri importante pentru ţară. De ce au înţeles aşa transparenţa? De ce nu l-au invitat şi pe primul ministru al acestei Alianţe să discute strategiile?”, a mai declarat Băsescu.

Related posts

Leave a Comment