Băsescu către maghiarii din România: Să fiţi mândri de calitatea dumneavoastră de cetăţeni români

Preşedintele României, Traian Băsescu, a transmis un mesaj cu ocazia zilei de 15 martie, Ziua maghirilor de pretutindeni.”Ziua de 15 martie este comemorată ca ziua de sărbătoare a maghiarilor de pretutindeni, aşa cum Ziua Naţională a României este un moment emoţionant pentru fiecare român, indiferent pe ce meridian al globului s-ar afla”, îşi începe şeful statului mesajul pentru maghiari.
“Revoluţia, începută pe 15 martie 1848, a întrunit un larg consens în societatea vremii şi a fost susţinută de cele mai luminate personalităţi ale epocii, uneori chiar cu preţul vieţii, cum a făcut-o poetul Petőfi Sándor. Şi astăzi, ideea de modernizare a statului rămâne dorinţa majorităţii cetăţenilor, aşa cum reiese şi din rezultatul referendumului din noiembrie 2009, iar voinţa poporului, aşa cum ne demonstrează exemplul revoluţiei paşoptiste este de neînfrânt”, continuă Băsescu.
Traian Băsescu spune în mesajul său că maghiarii ar trebui să fie mândri de calitatea de cetăţeni români, amintind totodată şi de identitatea comună românilor şi maghiarilor, cea europeană. “Maghiarii au dovedit în decursul istoriei că sunt un popor care a luptat pentru libertate. Au dovedit-o şi în anul 1956 când s-au ridicat împotriva dictaturii comuniste, dând o direcţie în acest sens în zona Centrală şi de Est a Europei, dar şi în decembrie 1989, când au participat la răsturnarea dictaturii comuniste din România. În acelaşi timp, cred că trebuie să fiţi mândri şi de calitatea dumneavoastră de cetăţeni români. România este patria comună a tuturor cetăţenilor ei, indiferent de originile acestora. (…) În contextul actual, în care România şi Ungaria fac parte din aceeaşi mare familie europeană, cu scopuri comune de modernizare şi bunăstare a statului, asumarea acestei triple identităţi şi mândrii, de a fi maghiar şi cetăţean român, dar şi european totodată, a devenit mai uşoară şi mai naturală decât a fost vreodată în istorie”.
“Le transmit tuturor maghiarilor din România, cu ocazia sărbătoririi zilei de 15 martie, fericire şi bunăstare, şi să aibă încredere într-un viitor european mai bun, alături de toţi ceilalţi cetăţeni români”, îşi încheie şeful statlui mesajul.

Related posts

Leave a Comment