Banca Comercială Română (BCR) își consolidează prezența în Cluj-Napoca prin inaugurarea unei noi unități, creată pe baza unui model ce transformă agenția bancară într-un hub care este mai ales un centru de dialog financiar. Conceptul de amenajare reprezintă un model inovator de comunicare bancară și încurajează dezvoltarea unui dialog mai deschis și apropiat de fiecare. Clienții care vor intra în noua unitate din Cluj se vor bucura de o experiență bancară caldă și la standarde înalte, atât prin ambient, cât și prin sprijinul personalizat și consilierea pentru alegeri financiare inteligente.
„Este o bucurie să anunțăm deschiderea unei noi unități BCR în Cluj pe modelul inovator al centrelor de dialog financiar. Acest spațiu modern și prietenos pentru clienți este gândit ca un loc pentru conversații deschise despre bani, la baza cărora stau principii de educație financiară.
Ne dorim să cunoaștem nevoile clienților noștri și să le răspundem cu sfaturi valoroase, luând în calcul venitul de care dispun, obiectivul pe care îl au și stilul lor de viață. Colegii mei sunt pregătiți să ofere un astfel de dialog financiar personalizat, mai apropiat de clienți, care îi va ajuta să facă alegeri financiare inteligente, fie că vorbim de economii, credite, achiziții de proprietăți, produse de investiții sau finanțarea unei afaceri.
Suntem aici să le schimbăm experiența vizitei într-o unitate bancară și să discutăm despre cum putem avea o relație sănătoasă cu banii”, a declarat Petru Ciurtin, director zonal retail BCR.
Într-o suprafață totală de 950mp, BCR pune la dispoziția clienților 8 săli dedicate întâlnirilor, 3 casierii, 7 zone de consiliere informală, 2 săli de întâlnire corporate, 2 săli de întâlnire Private Banking, o zonă de recepție, la care se adaugă și un spațiu special, modular, care poate fi folosit pentru diverse evenimente, traininguri și întâlniri. De asemenea, sucursala beneficiază și de zonă Self Service 24 Banking, cu două ATM-uri (bancomate), două echipamente multifuncționale (MFM), precum și cu un ADN (automat de depunere numerar pentru persoane juridice) – toate disponibile non-stop. Clienții pot efectua, și în afara orelor de program ale băncii, tranzacții precum: retrageri și depuneri numerar, schimb valutar, retrageri numerar în euro, plata facturilor și plata ratelor, transferuri, extras de cont, schimbare PIN și multe altele.
Noua unitate BCR este prevăzută să acomodeze în sălile și zonele de consiliere și așteptare, simultan, un număr de 50 de clienți și 60 de consilieri financiari, la care se mai adaugă încă 30-40 locuri în spațiul modular creat.
Noua unitate BCR se află pe Bd. 21 Decembrie 1989, nr. 77 (The Office, cladirea A-B), Cluj Napoca și a fost dezvoltată inclusiv și mai ales pe baza recomandărilor și sugestiilor oferite de clienți, astfel încât să îndeplinească nevoile și dorințele acestora.