
Acea zi a fost prima de imapact când 26 de mii de tineri au ocupat Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău şi au reînviat dorinţa unui viitor liber.
În jur de 500 de tineri, printre care şi minori din Chişinau au fost luaţi de pe stradă cu forţa, şi asta pentru că ei, tinerii din Republica Moldova, au avut curajul şi puterea să se exprime direct în numele dreptăţii şi libertăţii.
Luni, 6 aprilie şi marţi 7 aprilie 2009 în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău s-au adunat în fiecare dintre zile peste 30.000 de oameni, majoritatea tineri. În urma protestelor s-au înregistrat oficial 3 pierderi de vieţi omeneşti.
La 6 luni de la tragicele evenimente, studenţii din toate centrele universitare mari din România au organizat o astfel de activitate pentru a-şi arăta sprijinul şi regretul faţă de victimele represiunilor. Activitatea a fost coordonată de Liga Studenţilor Basarabeni din România(LSBR) în toată ţara.
“Noi vom fi alături de ei aşa cum am fost şi la 7 aprilie, pentru noi contează rezultatele investigaţiei. Chiar dacă nu putem şterge din durere vrem să fie pedepsiţi vinovaţii ” a declarat pentru clujtoday, Nicolae Leva, preşedintele Grupului de Iniţiativă Basarabeană din Cluj.
Tinerii îşi pun speranţa în “Comisia pentru investigarea evenimentelor din 7 aprilie” care urma să fie constituită în urma şedinţei plenare a parlamentului , care s-a desfăşurat ieri la ora 16.00. Comisia va include membri ai Guvernului, deputaţi, membri ai societăţii civile, un reprezentant al OSCE şi un reprezentant al PNUD(Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare).