În aceste zile au fost finalizate 14 poduri şi viaducte de pe tronsonul Câmpia Turzii-Gilău.Blamată de mai toată lumea pentru lentoarea construcţiei, Autostrada Transilvania înaintează încet, dar sigur. Astfel, finalizarea celor 14 poduri şi viaducte s-a făcut prin turnarea plăcii de suprabetonare, a grinzilor parapet şi a elementelor prefabricate. Lungimea cumulată a structurilor finalizate este de aproape 3 kilometri, iar la construcţia acestora a fost nevoie de 544 grinzi de tip U, cu o greutate de 160 de tone fiecare şi 240 grinzi de tip T. Pe secţiunea 2B, unde au fost construite aceste poduri şi viaducte vor fi ridicate, în total, 16 viaducte, 14 poduri, opt pasaje şi şapte portale. Lungimea totală a acestor construcţii va fi de aproximativ şapte kilometri. „Finalizarea acestor structuri reprezintă o realizare importantă în cadrul proiectului Autostrada Transilvania. Aceste poduri şi viaducte finalizate vor asigura continuitatea transportului greu pe aliniamentul autostrăzii şi vor ajuta la optimizarea multor procese din cadrul activităţii de construcţie”, a declarat Bogdan Sgârcitu, Director de Comunicare al proiectului Autostrada Transilvania.
Related posts
-
Localitatea din România unde oamenii au rămas blocați în propriile curți din cauza centurii aflate în construcție
Mai multe familii din oraşul ilfovean Pantelimon nu mai au cum să ajungă în curţile locuinţelor,... -
Norwegian lansează zboruri directe Cluj-Oslo și Cluj-Copenhaga – Scandinavia, mai aproape de Transilvania
Transilvania este mai aproape ca niciodată de Scandinavia după ce compania aeriană Norwegian a anunțat lansarea... -
Raliul Clujului 2026 aduce și restricții de circulație VEZI când și unde
Raliul Clujului 2026 impune mai multe restricții de circulație, în zonele unde se vor desfășura probele....
