”Scaunele” de Eugené Ionesco se joacă, în premieră la Cluj, într-o fabrică de scaune

Iubitorii teatrului sunt invitați joi, 9 decembrie 2010, de la ora 19, la sediul Fabricii de Scaune Antares din Piaţa 1 Mai (Clujana), nr. 4-5 sp i-a parte la premiera spectacolului „Scaunele” de Eugene Ionesco. Spectacolul este organizat de Teatrul Independent „Sala Mică” din Cluj, în parteneriat cu Compania Antares România. Montarea îi aparţine regizoarei Mihaela Panainte, iar scenografia este semnată de Carmencita Brojboiu. Din distribuţie fac parte actorii Emoke Kato şi Lorand Farkas de la Teatrul Maghiar din Cluj, David Ion Sabău şi alţi 15 colegi ai acestuia, muncitori ai fabricii. „Scaunele” se joacă în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru „Interferenţe” de la Cluj.

Read More

”M” pentru Mozart nu pentru Michael

Festivalul ”Mozart” își deschide porțile anul acesta, vineri 3 decembrie de a ora 19:00, cu un concert susținut de Filarmonica de Stat Transilvania. Ediția de anul acesta este una cu totul specială, una aniversară și în același timp îndoliată. Pe lângă aceste evenimente importante, edția de anul acesta promovează și un nou concept, prin motto-ul festivalului ”M ist fűr Mozart” care este o parafrazare după titlul emisiunii ”M is for Michael”, difuzată pe postul de muzică MTV, după moartea muzicianului. Deși aparent între Wolfgang Amadeus Mozart și Michael Jackson nu există nimic în comun, pe cei doi îl leagă totuși dragostea pentru muzica de calitate.

Read More

Senatorul PSD Cluj, Alexandru Cordoș acuză autoritățile locale de lipsa de implicare în cazul menținerii brandului Ursus pe piața clujeană

Senatorul PSD Cluj, Alexandru Cordoș contestă lipsa reacțiilor dure sau neimplicării autorităților locale în această chestiune și declarațiile pe care autoritățiile le-au dat legat de cu această problemă. Acesta consideră că în acest demers se vede foarte clar lipsa de interes a autorităților pentru păstrarea brandurilor de Cluj, pe de o parte și pe de altă parte pentru păstrarea locurilor de muncă.

Read More

PSD Cluj dorește o dezbatere în Senat pe tema noi legi a învățământului

În calitate de vice-lider al PSD în Senat, domnul Alexandru Cordoș, va propune luni, 29 noiembrie 2010, o dezbatere în Senat, pe tema modificării noi legi a educației pe care Guvernul Boc vrea să o promulge. Lege învățământului, în varianta ministerului, prin alineatul trei, oferiră posibilitatea grupului etnic maghiar să învețe istoria și geografia în limba maternă. De asemenea noua lege mai prevede ca limba română să fie predată ca limbă străină, în școlile cu predare în limba minorități maghiare.

Read More

Reacția PSD Cluj la expunerea pe Biserica- simbol a Unirii din Alba-Iulia a drapelului din șase culori

Senatorul PSD Cluj, domnul Alexandru Cordoș consideră arborarea pe biserica-simbol a Unirii din Alba Iulia a afișului reprezentând drapelul multicolor format din șase culori o încălcare a însemnelor naționale, a legii și a normelor de comportament civilizat și solicită primirea unor explicații cerute ministrului Administratiei și Internelor.

Read More