Ploile au făcut ravagii. Şapte judeţe din ţară, sub Cod Roşu de inundaţii

În urma ploilor abundente din ultima perioadă, mai multe localităţi au fost afectate de inundaţii. O avertizare Cod Roşu de inundaţii valabilă pe parcursul zilei de marţi, 23 iunie, până miercuri, 24 iunie 2020, a fost emisă de către Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA). Potrivit hidrologilor, până miercuri, la ora 12:00, vor fi viituri rapide, creşteri de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de apărare, pe râurile din bazinele hidrografice: Tisa – sector aval intrarea în ţară, Vişeu, Iza (judeţul Maramureş), Someşul Mare –…

Read More

Elevii care au susținut Evaluarea Națională află, astăzi, primele rezultate

Absolvenții de gimnaziu află astăzi, 22 iunie, primele rezultate de la Evaluarea Națională. Tot astăzi, începând cu ora 16:00, cei nemulțumiți de notele obținute vor putea depune contestațiile. Acestea se vor putea depune atât în format fizic, cât și în format electronic, până la ora 19:00, astăzi și mâine, 23 iunie, în intervalul orar 08:00-12:00. Rezultatele finale după contestaţii vor fi anunțate sâmbătă, 27 iunie 2020. Premiera din acest an o reprezintă faptul că elevii își pot afla notele prin intermediul unui cod unic de identificare atribuit fiecărui candidat. Listele…

Read More

Absolvenţii de liceu susţin prima probă scrisă a BAC-ului 2020. Candidaţii au fost supuşi trierii epidemiologice

Prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2020, a început astăzi, 22 iunie 2020, cu proba scrisă la Limba şi Literatura Română. La fel ca şi în cazul Evaluării Naţionale, toţi cei care s-au prezentat pentru a susţine examenul maturităţii au fost supuşi testării epidemiologice. Mai exact, la intrarea în centrul de examinare, atât candidaţilor, cât şi personalului didactic le-a fost măsurată temperatura. Cei care au înregistrat peste 37,3 nu au fost admişi în unitate. Pentru protecţie şi evitarea contactării virusului, sunt asigurate materialele şi echipametele de protecţie, este realizată curăţenia…

Read More

Meteorologii prelungesc atenţionarea de vreme rea

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), a emis o nouă avertizare de vreme rea, valabilă pentru perioada weekend-ului 19-21 iunie, inclusiv.  Aceasta vizează cea mai mare parte a ţării, printre care şi judeţul Cluj şi a fost prelungită până luni, 22 iunie, ora 10:00. Codul portocaliu de vreme severă se anunţă valabil în intervalul 19 iunie, ora 12:00 – 20 iunie, ora 02:00, iar din19 iunie, ora 10:00 până în 20 iunie, ora 10:00, este în vigoare un Cod Galben de instabilitate atmosferică. ANM atenţionează, astfel, că în după-amiaza zilei de…

Read More

Teatrul de păpuşi „Puck” îşi va juca spectacolele în curtea Muzeului de Artă

Teatrul de Păpuși „Puck” îşi va prezenta, în sfârşit, spectacolele live, nu în mediul online. Acestea vor fi jucate în curtea Muzeului Național de Artă din Cluj-Napoca, în fiecare weekend, de la ora 11:00, în perioada 27 iunie – 25 iulie 2020. Prima poveste care se va juca sâmbătă, 27 iunie, este„Turnuleţul”/„Tornyocska”, după Sz. J. Marsak, în regia lui Jakab Ildikó (în limba maghiară), iar duminică, 28 iunie, este programat spectacolul „Dănilă Prepeleac” (în limba română), în regia lui Traian Savinescu. În primul weekend din iulie, sâmbătă, 4 iulie, se…

Read More

Ploile se menţin până la final de săptămână. Codul Portocaliu, valabil şi azi

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a prelungit avertizarea de Cod Portocaliu de averse torenţiale. Acesta este valabil pentru joi, 18 iunie, între orele 12:00-23:00. Astfel, în după-amiaza zilei de joi și la începutul nopții de joi spre vineri, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și în zonele montane vor fi perioade cu averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp și, pe arii restrânse, 50…80 l/mp. De asemenea, sunt aşteptate  intensificări ale vântului, grindină și descărcări electrice. Ploile continuă în toată ţara, până la sfârşitul acestei…

Read More

Se redeschid creşele din Municipiul Cluj-Napoca

Creșele din municpiul Cluj-Napoca se redeschid începând de joi, 18 iunie 2020. Municipalitatea are în administrare 16 creșe şi a decis redeschiderea acestora în urma multiplelor solicitări primite de la cetăţeni. Potrivit primarului Emil Boc, în Cluj-Napoca, creşele de stat au o capacitate de 1.232 de locuri, urmând ca în această perioadă, pe baza solicitărilor, să fie ocupate 721 de locuri. „Până în prezent avem 550 de solicitări și, practic, de azi, au început să ajungă la creșă toți acești copii” a precizat edilul, în cadrul unei emisiuni radiofonice de…

Read More

Avertizarea de Cod Portocaliu de ploi torenţiale se menţine valabilă

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), a extins valabilitatea avertizării de Cod Portocaliu de ploi torenţiale până miercuri, 17 iunie 2020, la ora 23:00. Astfel, în Crișana, Maramureș, Transilvania, Banat și local, în Oltenia, Muntenia și Moldova vor fi perioade cu averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp și pe arii restrânse 50…80 l/mp. De asemenea, vor avea loc intensificări ale vântului, grindină și descărcări electrice. Meteorologii au mai emis şi o atenționare de Cod Galben de instabilitate atmosferică, temporar accentuată, şi pentru perioada de…

Read More

Absolvenţii de gimnaziu au susţinut azi a doua probă scrisă din cadrul Evaluării Naţionale. S-au menţinut condiţiile speciale

Absolvenţii claselor a VIII-a au susţinut astăzi, 17 iunie 2020, în cadrul Evaluării Naţionale, proba scrisă la Matematică. Reamintim faptul că, din cauza COVID-19, examenele din acest an s-au desfăşurat în condiţii speciale. Mai exact, elevii au fost supuşi unui triaj, fiind nevoiţi să treacă printr-un tunel dezinfectant, să li se ia temperatura şi să poarte masca de protecţie primită la intrarea în unitatea unde se desfăşoară examinarea. Lista nominală a acestora este afişată pe uşa fiecărei săli în care are loc examenul. În contextul măsurilor de distanţare socială, în…

Read More

Clujul şi alte 32 de judeţe sub Cod Portocaliu de ploi torenţiale şi vijelii

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o alertă de Cod Portocaliu de ploi torenţiale şi vijelii care vizează 33 de judeţe din ţară, printre care şi judeţul Cluj. Avertizarea este valabilă pentru marţi, 16 iunie 2020, în intervalul orar 12:15-14:00. Potrivit meteorologilor, în Oltenia, Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova şi, local, în Muntenia vor fi perioade cu averse torenţiale şi se vor acumula cantităţi de apă de peste 35 l/mp şi pe arii restrânse 50…80 l/mp. Vor fi, de asemenea şi intensificări puternice ale vântului, vijelii, grindină şi frecvente…

Read More