Primele concluzii privind carnea aruncată în zona Lacului Tarniţa

922 de kilograme de carne au fost adunate sâmbătă şi duminică în urma acţiunilor ce au avut loc în zona Lacului Tarniţa. Întreaga cantitate, ambalată în 40 de saci, a fost dusă în Laboratorul Sanitar Veterinar si pentru Siguranta Alimentelor Cluj, urmând a fi predată unei unităţi specializate şi autorizate spre neutralizare. Probele ridicate au fost trimise mai departe, la Bucureşti, pentru identificarea speciei. Ancheta este în desfăşurare.

Read More

Screening gratuit Babeş Papanicolau pentru clujence

Clujencele sunt chemate la medicul de familie. Începând din 1 septembrie s-a lansat Programul Naţional de screening pentru depistarea precoce activă a cancerului de col uterin. Screeningul gratuit este susținut de Ministerul Sănătăţii și este funcţional în zece judeţe, printre care și Cluj, urmând ca acesta să fie extins la nivel naţional. În acest an, Programul de screening are un buget alocat pentru testare de 66 milioane de lei din fonduri proprii ale Ministerului Sănătăţii.

Read More

Radare 28 și 29 iulie

Traficul din județ va fi supravegheat de polițiști și în acest sfârșit de săptămână. Astăzi, în judeţul Cluj aparatele radar pot fi amplasate pe DN 1 E 60 pe tronsonul Cluj-Napoca – Turda în Feleacu și Copăceni și pe tronsonul Cluj-Napoca – Bihor în localitățile Gilău, Izvorul Crişului și Ciucea. Echipajele de la rutieră vor fi prezente și pe DN 1 F în Baciu și Sînpaul, DN 1 C în Jucu, Livada și Coplean, dar și pe Autostrada A 3. În municipiul Cluj-Napoca aparatele radar pot fi amplasate pe următoarele artere principale: Traian Vuia, Calea Mănăştur, Frunzişului și Bulevardul 1 Decembrie 1918.

Read More