UBB reduce tarifele de cazare pentru participanții la proiectele finanțate din fondurile proprii

În fiecare semestru, Universitatea Babeș-Bolyai încurajează grupurile de studenți și organizațiile non-guvernamentale din cadrul UBB să dezvolte inițiative destinate studenților, prin participarea la Concursul de proiecte pentru finanțarea din fondurile proprii. Începând cu acest semestru, tarifele de cazare pentru participanții la proiectele finanțate din fondurile Universității vor fi de trei ori mai mici. Înainte de această decizie, tariful de cazare în căminele studențești era calculat conform planului tarifar în regim hotelier, dar în urma negocierilor purtate cu Consiliul Studenţilor tarifele de cazare vor fi aceleași cu cele percepute studenților UBB în timpul anului universitar.

Read More

Cea mai faimoasă şcoală boarding din Germania vine să cunoască elevii români din Bucureşti şi Cluj

Una dintre cele mai prestigioase şcoli de elită din Europa, Salem Castle School, vine pe 20 februarie în Cluj şi pe 22 februarie la Bucureşti pentru a-i cunoaşte pe elevii români interesaţi să studieze la această instituţie. Tinerii, alături de părinţii lor, pot afla de la prima sursă informaţii despre admitere, costuri de şcolarizare şi condiţiile de obţinere a unei burse de studiu.

Read More

Pachet promoţional pentru spectacolele lunii februarie la Teatrul Maghiar de Stat Cluj

În perioada 7-13 februarie, Teatrul Maghiar de Stat Cluj propune spectatorilor săi o ofertă promoţională valabilă pentru trei spectacole din luna februarie. Preţul pachetului, cu intrare la trei reprezentaţii, este de 25 RON, ceea ce înseamnă o reducere de 50% din preţul întreg şi de 30% din preţul biletelor pentru studenţi şi pensionari.

Read More

35 de expoziţii într-o seară la Şcoala de Arte Cluj

Şcoala de Arte Cluj pregăteşte pentru seara de 6 februarie, de la ora 17 un eveniment unicat, major: organizarea, împreună cu alte şcoli de arte, licee de artă, centre culturale, asociaţii ale artiştilor plastici a nu mai puţin de 35 de expoziţii tematice de pictură, grafică, fotografie, ceramică, sculptură, artă populară, decoraţiuni interioare, design vestimentar.

Read More