Directorul general al SNTF şi alţi doi directori de la CFR, trimişi în judecată

Directorul general al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar (SNTF), Alexandru Noapteş, împreună cu directorul adjunct al SNTF „CFR Călători”, Nacu Vanghele, şi cu directorul tracţiune la SNTF „CFR Călători”, Nicolae Iosub, au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave. Alţi doi directori generali, doi directori economici, un inginer şi un administrator au fost deferiţi justiţiei pentru complicitate, informează Direcţia Naţională Anticorupţie, printr-un comunicat de presă. Frauda comisă de aceştia se ridică la peste 660.000 de euro.

Read More

Artiştii intră în grevă fiscală de la 1 septembrie

Artiştii vor să intre în grevă fiscală de la 1 septembrie, nemulţumiţi de noua metodă de impozitare a drepturilor de autor. Un grup de 100 artişti – scriitori, cineaşti, plasticieni, coregrafi şi muzicieni – şi-a anunţat protestul într-o scrisoare deschisă intitulată „Cu ce drept ne diminuaţi drepturile de autor?” Ei vor abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului care impune suprataxarea drepturilor de autor. Actori şi cântăreţi deopotrivă declară că n-au de gând să stea la cozi şi că vor renunţa să mai urce pe scenă, în semn de protest.

Read More

CTP: Boc, băiat de perspectivă al comuniştilor, s-a adăpat din concepţiile lui Ceauşescu

În vreme ce ghişeele administraţiilor gemeau de oameni disperaţi să-şi declare „drepturile” (de autor), premierul Emil Boc, aflat la Parlament, ridica din umeri nepăsător şi susţinea că nu are cunoştinţă de cozile care creşteau în neştire. Prin afirmaţiile sale, premierul dă dovadă că s-a adaptat la concepţiile ceauşiste, spune jurnalistul Tudor Popescu: „cozile nu apar din cauza guvernării, ci din nebunia românilor care le duc dorul”.

Read More